Fostul soţ al legendarei Whitney Houston s-a declarat scârbit de relaţia pe care o are fiica sa, Bobbi Kristina Brown, cu „fratele” ei vitreg, relaţie purtată la nivel de logodnă!
Rapperul în vârstă de 44 de ani a decis că nu poate susţine şi aproba decizia fiicei sale de a-şi oficializa relaţia cu Nick Gordon, un tânăr pe care Whitney îl creştea de la vârsta de 12 ani şi pe care îl considera fiul ei.
Întrebat despre cât de entuziasmat este de planurile de măritiş ale fiicei sale, Bobby a răspuns pentru site-ul TMZ: „Nu sunt. (n.red.: entuzismat) Când ţi se mărită fata e diferit. Nu se pune problema dacă îmi place Nick sau nu. Eu vreau ca fiica mea să fie fericită”.
Bobbi şi Nick s-au mai logodit o dată, imediat după decesul cântăreţei, însă la sfârşitul anului trecut cei doi au rupt logodna. Săptămâna trecută, Bobbi a anunţat pe pagina personală de Facebook că s-au logodit iarăşi:
„Da, eu şi Nick ne-am logodit. M-am săturat să tot aud lumea vorbind ‘Te-ai logodit cu fratele tău’ sau ‘Dacă Whitney ar mai fi în viaţă ar fi fost de acord cu aşa ceva?’. Vreau să lămuresc un lucru: noi nu suntem cu adevărat frate şi soră, el nici măcar nu este fratele meu adoptiv. Mama nu i-a făcut niciodată actele de adopţie. De fapt, însăşi mama ne-a spus că la un moment dat noi doi o să ne îndrăgostim unul de celălalt”.