Cariera mea

Din ce in ce mai multi tineri prefera sa ramana someri, decat sa ocupe functii mai prost platite. In primul rand, de frica sa nu ramana acolo, la munca de jos. Nu cred intr-o evolutie inceata, dar sigura, ci spera ca vor da lovitura si vor prinde direct un post de conducere. Asteapta oferta asta ani buni, ramanand acasa in grija parintilor, care s-au obisnuit sa-si intretina odrasla pana pe la 30 de ani, fara probleme. Anii acestia se scurg total in defavoarea lor. Cand vrei sa-ti depui dosarul la 30 de ani, trebuie sa-ti asumi faptul ca ai pierdut 5 ani de experienta si ca prietenul tau, care s-a angajat la terminarea facultatii pe 3 milioane, e cu mult in fata ta. Integrarea in societate a unui astfel de tanar devine tot mai complicata.

„Am 28 de ani si locuiesc cu parintii. Am terminat acum 5 ani facultatea, dar nu mi-am gasit inca un loc de munca bine platit. Mai caut. Intre timp, ma pot intretine parintii, care sunt de acord cu mine, ca merit un serviciu pe masura calitatilor mele. Caci, intr-adevar, sunt un baiat inteligent, cu studii superioare si suficient de mandru de mine cat sa nu ma angajez niciodata ca ospatar la restaurantul din colt, indiferent de cat de grava ar fi situatia in care as ajunge. Va rog sa ma scuzati, dar anumite meserii chiar nu sunt pentru unul ca mine. Ce am innebunit? Sa ma vorbeasca lumea pe la spate ca am ajuns spalator de vase? Nu multumesc. Prefer sa raman acasa si sa ma bucur de ciorbica facuta de mama. Nu m-am declarat somer, nu suna bine. Acasa, stau foarte mult timp la calculator si mai caut inca job-uri banoase. Normal, ca oricare altul, tintesc si eu la un post de director. La anu’ sigur ma angajeaza. Pana atunci, pot sa ajung la ultimul nivel la „World of Warcraft” (joc care imi pune in valoare calitatile de lider) si sa rad de colegii mei care s-au angajat ca fraierii pe 4 milioane.”

Stim cu totii ca exista aceasta mentalitate tampita care judeca tinerii ce ocupa munca de jos. „Vai de aia ca-i chelnerita”, „vai de ala ca livreaza pizza!” Dar sa recunoastem ca orice job te invata ceva, te responsabilizeaza, cu obligatia unui dead-line, te educa sa lucrezi intr-o colectivitate. Si job-urile astea mici si mai prost platite iti permit sa gresesti! Ceea ce e inevitabil. Toti vrem sa ne imbogatim peste noapte. Dar sa zicem ca intr-adevar ai tras lozul cel mare si ai ocupat scaunul boss-ului. Daca ai calcat stramb, imediat zbori de acolo si iti va fi de o mie de ori mai greu sa-l reocupi. Ia-o de jos, treci prin fiecare etapa si lupta sa ajungi pe merit cat mai sus. Sa ai un job, indiferent care, nu-i o rusine. Lipsa lui si nonsalanta cu care pretinzi ca-i ceva normal ca ai tai sa-ti dea inca bani de buzunar la 30 de ani ESTE! E trist acest fenomen. De cand iti alegi facultatea, te gandesti deja care dintre ele ti-ar putea aduce o meserie din care sa te poti imbogati. Chiar daca simti sau nu ca esti facut pentru asta, trebuie sa mergi la ASE, ca toti ceilalti colegi de clasa, ca poate-poate prinzi un post la o banca ceva si te umpli de bani. Cati oameni n-au visat poate sa ajunga, stiu eu, geologi, arheologi sau meteorologi, dar au renuntat, lipsiti de curaj, alegand pana la urma tot o meserie comuna, dar sigura. „Sigura”? Greu de spus. Poate de-aia admir eu actorii asa de mult. Pentru ca si-au ales aceasta meserie din pasiune, stiind de la bun inceput ca, asemeni zicalei, „actorii sunt saraci”. De mult banul a inlocuit criteriul pasiunii in alegerea meseriei si deja de mult dorinta de inavutire fulgeratoare impune regulile in societate.  

Recomandări

Imagini din casa Andreei Marin. Are cadă în dormitor

Cum a slăbit Adela Popescu în timp record! Secretul care o ajută să se mențină impecabil

„Viata e complicata si are multe aspecte” (ca sa citez din „Filantropica”). N-am incercat sa prezint decat un caz particular al ei si in unele locuri l-am tras la extrem, tocmai ca sa evidentiez anumite directii. Nu spun sa faceti orice pentru bani, caci nici eu nu pozez in Playboy pentru asta, ci spun sa nu va feriti sa faceti acel job prost platit, doar de teama ca lumea o sa va judece, desi sunteti constienti ca v-ar scoate din impas. La naiba cu ce vorbeste lumea! Tratati acest editorial ca pe un imbold de a iesi din rancezeala si de a incerca sa gasiti solutii. Nu imi permit sa tin o lectie de viata, incerc sa ma conving ca se poate, ca The American Dream nu exista doar peste Ocean si ca fara pile, dar cu mult curaj, optimism, initiativa si putere de munca, ai sanse reale de reusita chiar si la noi.