Nadd Hu este iubita cunoscutului artist Mario Fresh și o prezență din ce în ce mai apreciată în peisajul public din România. Este o tânără pasionată de muzică și bucătărie, iar în afacerea sa personală are o carieră în domeniul artistic și culinar.
„Mi-am deschis o florărie în februarie. În continuare activez și online, doar că acum vreau să mai schimb puțin. Eu când sunt la florărie am două straturi de pantaloni pe mine că mi-e frig, este îngrozitor de frig. Iubesc florile”, a povestit în urmă cu ceva timp Nadd Hu.
Nadia, pe numele său adevărat, este o prezență fresh în mediul online, unde doar pe Instagram are peste 160 de mii de urmăritori. A absolvit Facultatea de Arte din București, ceea ce subliniază interesul și pregătirea ei în domeniul artistic.
„I-am zis mamei că visul meu este să devin cântăreață și actriță. Și m-a dat la școala de muzică. Trebuie să dai examen când intri în clasa I și am făcut un an de zile canto, am făcut și pian. Nu era pentru mine. Nu mi-a plăcut. Mă bucur că am încercat, n-am reușit pentru că am zero talent, dar am făcut-o și pe asta”, a mai adăugat tânăra.
Pe lângă iubirea pentru muzică, Nadd Hu este și o împătimită a bucătăriei, având o adevărată pasiune pentru gătit și prepararea de feluri de mâncare delicioase, ceea ce o face să fie apreciată și în cercurile culinare. Influencerița a participat la cel de-al 12-lea sezon al emisiunii „Chefi la cuțite”, unde a intrat în echipa lui Cătălin Scărlătescu.
„Doamne câte emoții am avut! A fost o reală încercare pentru mine să gătesc având în minte faptul că cei trei chefi vor juriza mâncarea mea pe care o fac în mod normal… acasă pentru prietenii mei. Ne vedem în bootcamp @chefilacutite”, a scris Nadd Hu atunci pe rețelele de socializare.
Vezi această postare pe Instagram
Mario Fresh a confirmat oficial relația cu Nadd Hu, la câteva luni după despărțirea de Alexia Eram. Artistul, în vârstă de 25 de ani, a distribuit pe Instagram o imagine cu noua lui iubită, în Bali, unde cei doi au petrecut împreună la începutul anului 2025.
Nadd Hu, cu trei ani mai mare decât el (28 de ani), a fost surprinsă recent alături de Mario într-un club din București.
Deși au fost văzuți împreună în diverse locații și au postat imagini comune, niciunul dintre ei nu a confirmat oficial relația până acum. Cu toate acestea, fotografia distribuită de Mario pe InstaStory a fost un semn clar că cei doi formează un cuplu.
FOTO: Instagram @naddhu