Ioan Prisecaru, miliardarul din TOP FORBES, s-a „rupt” la un moment dat de lumea lui și a ales să-și îndrepte atenția către vindecare, după ce un diagnostic cumplit l-a anunțat că viața îi este pusă în pericol. Din momentul în care a ieșit din cabinetul medicului cu o posibilitate de diagnostic sever, Ioan Prisecaru și-a propus să caute soluții care să-i salveze viața. Ulterior, și-a făcut un scop din a le transmite și oamenilor din jurul lui, pentru a-i ajuta în lupta cu (în principal) cel mai mare inamic: STRESUL.
„Am început călătoria în viață cu cei 80 de dolari pe care mi i-a dat tatăl meu, în momentul în care am plecat de acasă. Am avut un parcurs dificil, trecând prin meserii precum: muncitor necalificat, mecanic, electrician și mai apoi inginer. Treptat, treptat am intrat în industria auto. Am devenit cunoscut prin investițiile pe care le-am făcut în producția de piese auto pentru mașinile Dacia. Eu sunt un căutător, tot ceea ce este nou pentru mine, reprezintă o curiozitate. Oamenii au nevoie de cunoaștere. Ca să fii cunoscut este necesar să înveți. Eu sunt născut în România, m-am calificat ca judocan, am terminat facultatea și am fost atent la toate culturile importante ale lumii. Astfel, dacă exista un indian bun, eu citeam cărțile acelui indian, dacă exista un chinez bun, eu studiam și copiam din modelul de viață chinezesc, la fel și din modelul american, englezesc, franțuzesc. Am luat de la fiecare câte ceva și m-am format ca om care s-a constituit din conștiințele multor oameni și culturi, prin intermediul cărților prin care le-am citit. Recomand tuturor să citiți cărți de dezvoltare umană, care să vă învețe cum să vă raportați la viață. Dezvoltarea personală se referă la șabloanele gândirii, la minte, ceea ce nu este de multe ori suficient. Mintea generează doar 2% din potențialul uman. Dacă optăm să antrenăm omul în spirit, trup și suflet, ne dăm șansa să antrenăm omul 100%. Este o abordare holistică a omului, când spui om spui: suflet, spirit și trup. Atunci când educi omul, îl educi în toți cei 7 centri energetici, iei în calcul antrenarea ființei în toate cele 7 glande, care să secrete cele mai benefice substanțe, care să ne ajute să creștem ca și valoare în Univers”, povestește Ioan Prisecaru.
Autor al mai multor cărți de dezvoltare personală și vindecare energetică, Ioan Prisecaru este invitatul lui Adrian Artene, în cadrul celui mai recent episod al podcastului Altceva cu Adrian Artene.
Momente cheie în cele mai bine de 60 de minute de discuție:
03:07 – Ioan Prisecaru, milionarul din TOP FORBES, invitat la Altceva cu Adrian Artene
05:05 – Ioan Prisecaru: „Să punem Universul să lucreze pentru noi!”
09:40 – Cum accesăm energia Universului
15:45 – Ritualuri pentru corp și suflet
19:38 – Vindecarea prin dansul energetic
23:33 – Legile Universului și vârsta creației
28:50 – Ioan Prisecaru: „Mătania este cea mai complexă formă de antrenament”
35:17 – Forța inimii
38:53 – Terapia prin accesarea esenței
42:35 – Despre puterea cunoașterii
46:55 – Manifestarea chimică a omului
49:55 – Blocajele energetice provocate de alimentație
54:53 – Condimentele care ne purifică
59:08 – Ce să mâncăm pentru a fi sănătoși
01:04:08 – Vindecarea de pofte și adicții
01:06:41 – Creșterea vibrației energetice prin muzică
01:15:00 – Trăim ceea ce dăruim
01:17:25 – Antrenamentele care ne asigură succesul
01:23:00 – Secretele unui antrenament
01:24:25 – Ioan Prisecaru: „Putem trăi viața la maximum!”
ABONEAZĂ-TE la canalul de Youtube „Altceva cu Adrian Artene” acolo unde, în fiecare sâmbătă de la ora 19:00, ai ocazia să descoperi în PREMIERĂ, ALTCEVA, un podcast care-ți antrenează mintea și-ți hrănește sufletul.
🎙 Toate episoadele sunt aici: https://bit.ly/3zw9fPz
Conținutul „Altceva cu Adrian Artene” poate fi urmărit și pe conturile de Facebook, Instagram, TikTok, dar și pe grupul de WhatsApp.