Cine spune că perfecțiunea înseamnă 90-60-90 se înșală amarnic! Femeile sunt frumoase chiar dacă centimetrii din talie sau cei din jurul bustului ori șoldurilor nu sunt cei impuși de „standardele” deja depășite, ba chiar discriminatoare. Dovadă sunt aceste femei plus-size care au milioane pe fani pe rețelele de socializare și au o carieră înfloritoare în domeniul modellingului.
Recent, și Miss Nepal, participantă la competiția Miss Universe 2023, a avut inițiativa de a arăta lumii întregi că și femeile cu forme pot participa la acest concurs unde „norma” este să fii foarte slabă.
Vă prezentăm în continuare cele mai faimoase modele plus-size din lume.
Supermodelul de origine americană Ashley Graham (36 de ani) este unul dintre cele mai cunoscute la nivel mondial. A apărut în numeroase reviste și prezentări de modă ale unor case celebre precum Michael Kors sau Prabal Gurung, în reclame pentru un brand celebru de îmbrăcăminte, dar și în cadrul conferințelor Ted Talks.
În plus, a scris o carte cu titlul „A New Model: What Confidence, Beauty, and Power Really Look Like” (n. red. – „Un nou model: Cum arată, de fapt, încrederea în sine, frumusețea și puterea”), are propria linie de lenjerie intimă, costume de baie și rochii.
Ashley are peste 12 milioane de fani pe Instagram, unde postează frecvent poze însoțite de mesaje care încurajează curentul body positivity, o mișcare socială axată pe ideea că oamenii merită respectați și valorizați indiferent de greutatea sau de dimensiunea lor corporală.
Vezi această postare pe Instagram
Americanca Denise Bidot (34 de ani) este prima femeie plus-size care a defilat pe catwalk, în 2014, la New York Fashion Week.
Ea a lansat, în 2016, mișcarea numită „There’s no wrong way to be a woman” (n. red. – „Nu există un mod greșit de a fi femeie”) și a fost model pentru casele de modă Chromat, Nordstrom și Lane Bryant.
Vezi această postare pe Instagram
Modelul de origine britanică Iskra Lawrence (33 de ani) este foarte activă pe rețelele de socializare, unde le reamintește periodic celor care o urmăresc că ceea ce văd în Social Media este, de cele mai multe ori, fals.
De asemenea, are un canal de Youtube numit @everyBODYwithIskra, unde postează clipuri video cu antrenamente și își încurajează fanii să își iubească corpul.
„Din punctul meu de vedere, Social Media este cel mai rău loc, unde imaginile par reale și naturale, dar în realitate sunt cu totul altfel. Sunt aplicate tot felul de filtre care denaturează realitatea”, a scris ea recent pe Instagram, unde este urmărită de peste 5 milioane de fani din toată lumea.
Vezi această postare pe Instagram
Modelul plus-size Candice Huffin (39 de ani) a fost în adolescență „regina balului”, semnând primul contract comercial de modelling în anul 2000.
Ea a prezentat campanii de beauty pe plan mondial și are chiar propria linie de vestimentație sportivă. Candice este „senzație” pe Instagram, unde promovează curentul body positivity și motivează femeile de pretutindeni să se iubească așa cum sunt.
„În 2003 lucram într-un magazin de lenjerie Victorias Secret. Peste 20 de ani, purtam aripile de înger VS într-o prezentare de modă. Nu înceta niciodată să îți atingi visul. Meriți tot ceea ce îți dorești”, a scris ea pe Instagram.
Vezi această postare pe Instagram
La doar 26 de ani, Barbie Ferreira este una dintre cele mai „aprige” susținătoare ale diversității corporale și a intrat în lumea modei cu un scop precis: să schimbe mentalități și să le arate oamenilor că forma corpului nu este o piedică în calea succesului.
Tânăra este cunoscută mai ales din serialul HBO „Euphoria”, despre anxietatea adolescenței, despre nesiguranța pe care o simți când ești tânăr, unde a interpretat-o pe Kat Hernandez.
Vezi această postare pe Instagram
Neozeelandeza Georgia Pratt (33 de ani) s-a făcut remarcată în campaniile de publicitate pentru un brand de lenjerie intimă cunoscut la nivel mondial pentru faptul că acceptă și încurajează diversitatea corporală, persoanele de toate vârstele și imaginile neretușate.
Vezi această postare pe Instagram
Australianca Kate Wasley (29 de ani) este recunoscută în toată lumea ca urmare a apariției sale incendiare din revista Sports Illustrated de anul acesta.
Femeia este foarte activă pe Instagram, unde oferă sfaturi privind vestimentația pentru persoanele plus-size, dar și încurajări pentru cei care se confruntă cu o stimă de sine scăzută cauzată de persoanele care fac body-shaming.
Vezi această postare pe Instagram
Paloma Elsesser (31 de ani) a fost descoperită pe Instagram de makeup-artistul Pat McGrath, iar de atunci ofertele de modelling nu au încetat să curgă.
Ea a fost model pentru numeroase branduri și case de modă, cum ar fi Nike, Coach, Mercedes-Benz, Marc Jacobs, Fendi, Chloé, apărând totodată în diverse reviste de modă de lux.
Vezi această postare pe Instagram
În vârstă de 41 de ani, americanca Tara Lynn este un alt model plus-size iubit și cunoscut la nivel mondial.
Tara a apărut pe copertele a numeroase reviste internaționale de modă și a pozat în campanii de publicitate pentru branduri cunoscute de îmbrăcăminte, lenjerie intimă și costume de baie.
Vezi această postare pe Instagram