Céline Dion a pozat pentru coperta revistei Vogue și a acordat un interviu în exclusivitate despre starea ei de sănătate și despre cum reușește să se lupte cu Sindromul Persoanei Rigide, o afecțiune autoimună rară și incurabilă care atacă sistemul neurologic.
“Sunt onorată să fac o ședința foto pentru Vogue France. Sunt foarte mândră că, la 55 de ani, mi s-a cerut să îmi dezvăluie frumusețea. Dar ce este frumusețea? Frumusețea ești tu, sunt eu, este ceea ce este ianuntru, sunt visurile noastre, este astăzi. Astăzi, sunt o femeie care se simte puternică și pozitivă cu privire la viitor. Iau fiecare zi pe rând”, a fost mesajul scris de Céline Dion în dreptul postării sale de pe Instagram.
Vezi această postare pe Instagram
Celebra solistă a vorbit într-un interviu despre sindromul persoanei rigide, boala autoimună rară si incurabilă care i-a pus stop carierei. Totuși, Dion este optimistă și speră că va găsi un tratament miracol cu ajutorul cercetărilor științifice.
„Nu am învins boala, este încă în mine și va fi mereu. Sper că vom găsi un miracol, o modalitate de a o vindeca prin cercetare științifică, dar deocamdată trebuie să învăț să trăiesc cu ea. Deci asta sunt eu acum, cu sindromul persoanei rigide.
Cinci zile pe săptămână fac terapie atletică, fizică și vocală. Lucrez degetele de la picioare, genunchii, gambele, degetele de la mâini, cânt, lucrez vocea… Trebuie să învăț să trăiesc cu asta acum și să nu mă mai întreb de ce. La început mă întrebam: de ce eu? Cum s-a întâmplat asta? Ce am făcut? Asta e din vina mea?
Viața nu îți dă niciun răspuns. Trebuie doar să o trăiești!”, a spus ea într-un interviu pentru Vogue.
Cântăreața va lansa în curând și un documentar “I Am: Céline Dion”, prin care dorește să sensibilizeze publicul asupra bolii care o împiedică să mai susțină turnee.
În ciuda dificultăților, Céline a ales să se confrunte cu boala cu demnitate și curaj, angajându-se într-un regim strict de terapie și exerciții fizice.
„Pe de altă parte, nu vreau doar să aștept. Este greu, muncesc foarte mult și mâine va fi și mai greu. Mâine este o altă zi. Dar există un lucru care nu se va opri niciodată, și acela este voința. Este pasiunea. Este visul. Este determinarea. Nu am învins boala, pentru că este încă în mine și va fi mereu. Sper că vom găsi un miracol, o modalitate de a o vindeca cu ajutorul cercetării științifice, dar deocamdată trebuie să învăț să trăiesc cu ea.
Lucrez la degetele de la picioare, la genunchi, la voce. După cum văd eu lucrurile, am două opțiuni. Fie mă antrenez ca un atlet și muncesc foarte mult, fie mă deconectez și s-a terminat, stau acasă, îmi ascult cântecele, stau în fața oglinzii și îmi cânt. Am ales să lucrez cu tot corpul și sufletul, din cap până în picioare, cu o echipă medicală. Vreau să fiu cea mai bună persoană care o pot fi”, a mai completat solista celebră.