Cristina Spătar a povestit clipele grele prin care a trecut pentru a rămâne însărcinată. Îndrăgita solistă a făcut 9 fertilizări in vitro pentru a avea copii. Medicii nu-i dădeau șanse să devină mamă. Iată declarații sfâșietoare!
Cristina Spătar, în vârstă de 51 de ani, s-a destăinuit și a dezvăluit modul în care a reușit să devină mamă, deși doctorii nu i-au dat nicio șansă. Vedeta a precizat că, în urma unor teste amănunțite, medicii i-au spus că nu poate avea copii, dar dorința ei de a avea urmași a făcut-o să nu renunțe.
Drept urmare, Cristina Spătar a făcut nouă fertilizări in vitro, în speranța că într-o zi va rămâne însărcinată. A mers chiar și în Germania, pentru a afla părerea specialiștilor de acolo. Într-un final, ea a rămas gravidă și a născut un băiețel, la finalul lui 2009. Al doilea copil l-a adus pe lume în 2012, când solista a născut o fetiță.
„Și pe care i-am făcut prin multe fertilizări in vitro, cred că 8 sau 9. Gândește-te cât de mult mi i-am dorit, foarte mult, dat fiind faptul că eu nu mai am pe nimeni. Ai mei sunt morți toți, au murit de cancer și mi-am dorit foarte mult copii. Cei din Germania – am fost și am făcut niște teste în Germania – mi-au spus că nu pot să fac copii. Mai întâi, am fost în România, am făcut un an de zile tot felul de teste, analize și toți îmi spuneau că trebuie să mai așteptăm, să mai vedem.
Până la urmă, am fost în Germania și, la Stuttgart, mi-au spus: „Nu puteți avea copii. În momentul ăla, m-am ambiționat foarte tare și am zis: „Fac orice, orice e posibil. Vreau să am acești copii. Am făcut aproape 9 fertilizări in vitro și, așa, am acești doi copii pe care îi divinizez și care, pentru mine, sunt totul. De asta am fost atât de ambițioasă și atât de motivată să le ofer maximumul, să nu simtă niciodată că le lipsește ceva, chiar dacă tatăl lor nu s-a implicat niciodată…
De asta sunt atât de fericită în momentul ăsta că ei sunt OK și că sunt mai ceva decât doi adulți. Sunt atât de maturi și vorbim lucruri atât de mature, de nu-ți vine să crezi. Copiii din ziua de azi sunt atât de maturi cum nu-ți imaginezi!”, a declarat Cristina Spătar pentru VIVA!
Citește și: Hailey Bieber este însărcinată! Fotomodelul și Justin Bieber vor deveni părinți pentru prima dată
În prezent, Cristina Spătar are doi copii minunați, pe Albert și Aida, care îi luminează viața: „Sunt foarte protectoare, sunt foarte atentă, dar, în același timp, încerc, un pic, să le las și intimitatea lor. Încerc doar să comunic foarte mult cu ei și mereu îi sfătuiesc să-mi spună orice au nevoie, orice probleme, de orice natură. Eu i-am simțit destul de aproape. Mi se par niște copii foarte deschiși, foarte OK.”
Sursa foto: facebook Cristina Spătar