Helmut Duckadam, a murit luni, 2 decembrie, la numai 65 de ani. Portarul de legendă al celor de la Steaua București s-a stins din viață din cauza problemelor de sănătate și le-a lăsat în urmă pe soția sa, Alexandra, cu 20 de ani mai tânără decât el și o fiică, Julianne, în vârstă de 16 ani.
„Eroul de la Sevilla” a cunoscut-o pe Alexandra după divorțul de prima soție, Ildiko. Cei doi s-au îndrăgostit și n-au ținut cont de gura lumii. Multe voci vorbeau despre diferența mare de vârstă dintre cei doi sau că Alexandra ar umbla după banii fostului portar.
„Când m-am însurat cu Alexandra, nu aveam nimic. Trăiam, practic, din salariul ei și din pensia mea mică. La un moment dat, am pierdut și apartamentul din Arad. A fost o casă naționalizată, o câștigasem eu prin hotărâre definitivă, dar, după zece ani, urmașii urmașilor au câștigat-o la CEDO și m-au dat afară, zbang. Și m-am dus la mama, că n-aveam unde să mă duc. M-am dus la mama și, practic, pe cea mică, până la un an de zile, am crescut-o la mama. Nu aveam nici furculiță, nici cuțit”, declara Helmut Duckadam în emisiunea „Legende”, a lui Dan Negru.
Citește și: Motivul real al morții lui Helmut Duckadam. Boala rară cu care a fost diagnosticat
În anul 2007, cei doi și-au unit destinele și au adus pe lume o fiică, pe Julianne. Alexandra Duckadam i-a fost alături soțului ei atât în momentele bune, cât și în cele mai puțin bune, ba chiar l-a sprijinit în perioada în care acesta s-a luptat cu grave probleme de sănătate.
Soția lui Helmut Duckadam, cunoscut drept „Eroul de la Sevilla”, a venit cu o primă reacție după moartea fostului portar de la Steaua.
ProSport a sunat pe numărul de telefon al „Eroului de la Sevilla”. A răspuns soția acestuia și a spus doar atât: „Nu vreau și nu pot să vorbesc acum”. Apoi, a închis telefonul legendarului portar.
Foto: alex_duckadam