Concert caritabil Ronan O’Hora, in sprijinul Sectiei de Neonatologie a Spitalului Marie Curie

Fundatia Genesis organizeaza un concert caritabi pe data de 25 noiembrie, in sala ”Mihail Jora” a Societatii Romane de Radio. Evenimentul este un recital extraordinar de pian sustinut de renumitul pianist britanic Ronan O’Hora, care se afla pentru prima data in Romania.
  • Publicat:
Concert caritabil Ronan O’Hora, in sprijinul Sectiei de Neonatologie a Spitalului Marie Curie
Concert caritabil Ronan O’Hora, in sprijinul Sectiei de Neonatologie a Spitalului Marie Curie

Fundatia Genesis
organizeaza un concert caritabi pe data de 25 noiembrie, in sala
„Mihail Jora” a Societatii Romane de Radio. Evenimentul este un
recital extraordinar de pian sustinut de renumitul pianist britanic
Ronan O’Hora, care se afla pentru prima data in
Romania.

Fondurile obtinute din vanzarea biletelor vor fi donate Sectiei de
Terapie Intensiva Nou-Nascuti din cadrul spitalului Marie Curie din
Bucuresti, pentru achizitionarea unui aparat care depisteaza
surditatea in faza neonatala.

Initiativa organizarii acestui concert face parte dintr-o serie mai
ampla de proiecte pe care Fundatia Genesis le-a realizat de-a
lungul timpului, si care au urmarit dezvoltarea copiilor pe plan
educational si cultural, dar si contributia responsabila la
asigurarea unor conditii optime in unitatile medicale specializate
in ingrijirea copiilor.

Evenimentul beneficiaza de sprijinul total al artistului Ronan
O’Hora, care s-a oferit sa doneze intreg onorariul cuvenit pentru
concertul sustinut la Bucuresti, in beneficiul Sectiei de
Neonatologie a Spitalului Marie Curie din Bucuresti.

„Ne dorim ca, in seara de 25 noiembrie, Sala Mihail Jora sa fie
plina de oameni care iubesc muzica si copiii, si care nu pot ramane
indiferenti la problemele cu care se confrunta sistemul sanitar
romanesc, in special cand este vorba de lipsa de echipamente
medicale necesare in ingrijirea celor mici”, a declarat Ioana
Necula, Presedintele Fundatiei Genesis. „Am vrea sa dovedim din nou
ca solidaritatea si compasiunea sunt valori de baza ale societatii
romanesti”, a adaugat Ioana Necula.

Ronan O’Hora este unul dintre cei mai apreciati
pianisti britanici. Artistul a sustinut recitaluri si a fost
aclamat in aproape toate tarile din Europa, dar si in America,
Canada, Australia, Noua Zeelanda si Africa de Sud. O’Hora a
sustinut concerte cu dirijori de prima mana, precum si alaturi de
unele dintre cele mai faimoase orchestre simfonice ale lumii:
Filarmonica din Londra, Orchestra Simfonica BBC, Orchestra de
camera a Angliei, Filarmonica din Florida si Filarmonica din
Queensland. Discografia sa numara in prezent peste treizeci de
albume inregistrate.

Spectacolul va incepe la 19.30, iar preturile biletelor
variaza in functie de localizarea in sala: 25, 50, 80 si 150
Ron.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Elena Nistor
Elena Nistor este redactor colaborator al site-ului “Ce se întâmplă, doctore?”, articolele sale fiind dedicate sănătăţii şi sexualităţii. Temele pe care le abordează Elena Nistor se bucură de mare succes în rândul celor care îşi doresc să afle informaţii utile în ceea ce priveşte ...
citește mai mult