Motivul pentru care tot mai mulţi oameni contactează boli din ce în ce mai grave, care nu existau pe vremea bunicilor sau părinţilor noştri, este dat astăzi de imunitatea scăzută din corpul nostru. Factorii de stres sau consumul unor produse alimentare lichide sau solide care nu mai respectă de mult parametrii optimi, se răsfrâng vizibil asupra stării noastre de sănătate.
Doctorul Astrid Cristina Sburlan, care a analizat în decursul carierei sale de 34 de ani, starea de sănătate a mii de persoane, a observat un lucru tot mai straniu: aceiaşi oameni, de la an la an, prezintă un nivel tot mai ridicat de metale grele în corp şi un nivel tot mai mic de vitamina D, indice foarte important al sistemului nostru imunitar.
“Întrucât majoritatea pacienţilor mei au o muncă sedentară, de birou, este puţin probabil ca acest trend nociv să provină de la locul de muncă, ci mai degrabă aceste metale grele au fost preluate din gazele de eşapament, din sursele de apă, din alimente, din aerul tot mai poluat şi mai greu respirabil existent in aglomeraţiile urbane. Din păcate, trăim o perioadă fără precedent, în care suntem bombardaţi de toxine din toate părţile, toxine care ne afectează grav sistemul imunitar, ducând la apariţia unor boli tot mai grave”, explică doctorul Astrid Cristina Sburlan.
Tehnică de detoxifiere încercată de Adina Buzatu
În timpul pandemiei de Coronavirus, Adina Buzatu a urmat un tratament revoluţionar de detoxifiere, iar rezultatele au fost pe măsură: întărirea sistemului imunitar şi conform dorinţei, a slăbit 8 kilograme.
“A fost o experienţă nouă pentru mine, mai ales în contextul în care am tot frecventat foarte multe clinici detox, atât în ţară, cât şi în străinătate. Este prima dată când am auzit de medicina hidrogenului si, am citit foarte multe articole pe această temă. Rezultatele au fost mult peste aşteptările mele: am slăbit 8 kilograme, pielea mea a devenit fină ca a unui bebeluş, dorm bine noaptea, mă simt energică, sunt activa şi în acelaşi timp mi-am imunizat organismul realizand astfel şi o protectie suplimentara contra Covid”, declară Adina Buzatu.
În ce constă tratamentul detox?
Curăţarea căilor hepatobiliare, a colonului, eliminarea toxinelor prin toate căile de eliminare ale corpului (piele, rinichi, colon, ficat) sau chelarea metalelor grele prin perfuzii, au făcut-o pe Adina Buzatu mai energică, tonică şi rezistentă. Implantarea unei flore bacteriene corecte în colon, pe toată lungimea lui, de aproximativ 120 cm, i-au creat o barieră imunitară dezvoltată, făcând-o mai rezistenţă la toate tipurile de infecţii şi boli.
Flora bacteriană folosită este rezultatul unui studiu efectuat de prof. academician rus de origine armeană, Ashot Khachatryan care, din decembrie 2019, este premiat şi făcut membru al Academiei din Oxford, şi conţine 40 de tipuri viabile (vii) de bacterii diferite, benefice corpului nostru. Acest gen de terapie se adresează atât persoanelor cu diverse probleme de sănătate unde ameliorează simptomatologia sau chiar poate produce vindecarea (depinde de vechimea şi gravitatea bolii), dar şi celor sănătoşi prin creşterea rezistenţei la toate tipurile de infecţii şi boli create de diferite cauze.
“Practic, tot ce folosim noi în tratament, sunt soluţii terapeutice, cu diverse tipuri de pH dar îmbogăţite cu ioni de hidrogen. Soluţiile, datorită numărului mare de ioni de hidrogen conţinut, sunt încărcate electric negativ. Odată intrate în corp, sarcinile electric negative, reuşesc să neutralizeze sarcinile electric pozitive care există în interiorul celulelor bolnave, şi apoi chiar să aducă la valori electric negative interiorul celular. În aceste noi condiţii create, tumorile, virusurile, bacteriile şi orice alt parazit nu mai pot exista. Adică este momentul în care practic tot ce există în interiorul celular ca factor “agresiv” nu mai are condiţii de dezvoltare sau existenţă şi, respectivele dezordini intracelulare dispar încetul cu încetul. Practic noi recreem condiţiile de sănătate intracelulară, iar corpul fiecărui pacient reuşeşte să se vindece în ritmul lui propriu. Tratamentul din clinica noastra nu se opreşte aici. După curăţarea corpului până la nivel celular, refacem şi bariera imunitară care, după cum se ştie, este reprezentată de flora bacteriană sănătoasă (de calitate) din colon. Repopularea intestinului se face cu acea floră bacteriană benefică compusă din 40 de tipuri de bacterii atent selectionate de academ. prof. dr. Ashot Khachatryan (tehnica fiind patentată de profesor pe numele său). Practic, introducem pe toată lungimea intestinului gros, din 10 în 10 centimetri aceste soluţii de bacterii vii care, încetul cu încetul se dezvoltă şi repopulează întregul colon”. Fiecare nou-născut sănătos venit pe lume pe cale naturală are aceasta bariera imunitara completa însă, cei nascuti prin cezariana, abia ajung la 17 tipuri diferite de flora”, explică doctorul Astrid Cristina Sburlan.