Cum a reușit Meghan Trainor să slăbească 27 de kilograme după sarcină, fără Ozempic. Vedeta a dezvăluit secretul! Aveam peste 90 de kilograme

Meghan Trainor a reușit o transformare spectaculoasă, slăbind 27 de kilograme prin dietă echilibrată și antrenamente intense.
  • Publicat:

Meghan Trainor, cunoscută pentru promovarea acceptării de sine prin hitul All About That Bass, și-a uimit recent fanii cu o transformare spectaculoasă. Artista a reușit să slăbească aproximativ 27 de kilograme după nașterea primului său copil, adoptând un stil de viață sănătos bazat pe dietă echilibrată și exerciții regulate. Însă, schimbarea sa fizică a stârnit atât admirație, cât și controverse, mulți întrebându-se dacă a apelat la metode alternative, precum medicamente pentru pierderea în greutate.

Cum a reușit Meghan Trainor să slăbească?

După ce a devenit mamă în 2021, Meghan Trainor a simțit nevoia unei schimbări radicale. Cu un stil de viață agitat și kilograme acumulate în timpul sarcinii, artista a decis să își recapete energia și starea de bine.

” Eram cu cele mai multe kilograme pe care le-a avut vreodată. Aveam 90 de kilograme … nu mă simțeam minunat. […] Am vrut să fiu sănătoasă pentru fiul meu și să mă simt mai bine în pielea mea. Nu a fost vorba despre standardele de frumusețe, ci despre sănătatea mea fizică și mentală,” a declarat Meghan într-un interviu.

Succesul său în pierderea în greutate nu s-a bazat pe diete drastice, ci pe alegeri alimentare echilibrate. Cântăreața a adoptat o dietă bazată pe alimente integrale, bogată în proteine, legume și grăsimi sănătoase.

Principalele sale obiceiuri alimentare:

  • Evitarea zahărului și a carbohidraților procesați
  • Consumul de proteine slabe (pui, pește, ouă)
  • Hidratare constantă cu apă și ceaiuri detoxifiante
  • Gustări sănătoase, precum nuci și iaurt grecesc
  • Antrenamentele care au ajutat-o să slăbească

Pe lângă alimentație, Meghan a adoptat o rutină riguroasă de antrenamente, lucrând cu un antrenor personal. Antrenamentul său include: exerciții cardio zilnice (alergare, cycling), ridicarea greutăților pentru tonifiere, exerciții de rezistență și stretching pentru flexibilitate.

Potrivit artistei, acest mix de antrenamente i-a îmbunătățit nu doar forma fizică, ci și sănătatea mentală.

A folosit Meghan Trainor medicamente pentru slăbit?

Deși transformarea ei a fost lăudată, au apărut speculații că ar fi folosit Ozempic, un medicament destinat diabetului, popular în rândul vedetelor pentru pierderea rapidă în greutate. Meghan nu a confirmat aceste zvonuri, subliniind că schimbările ei au fost rezultatul unui efort susținut.

Sursă foto – Profimedia

Urmărește CSID.ro pe Google News
Maria Crișan - Web-editor
Sunt pasionată de tot ce ține de sănătate și lifestyle. Jonglând dintotdeauna cu „armele” cele mai puternice, cuvintele, îmi place să împărtășesc cu cititorii diverse sfaturi și idei despre tot ceea ce înseamnă o viață trăită sănătos și frumos. Lucrez în jurnalism de 3 ani, ...
citește mai mult