Cum a scăpat Dana Săvuică de ridurile din zona genunchilor, la 50 de ani

Iată cum a scăpat Dana Săvuică de ridurile din zona genunchilor.
  • Publicat:
Cum a scăpat Dana Săvuică de ridurile din zona genunchilor, la 50 de ani
Cum a scăpat Dana Săvuică de ridurile din zona genunchilor, la 50 de ani

Înintarea în vârstă vine la pachet cu semne vizibile, care pentru multe dintre femei reprezintă o reală problemă, estetică ce-i drept, dar destul de supărătoare. Dacă începem să fim preocupate de zona ochilor, unde ridurile devin tot mai pronunţate sau de zona gâtului şi decolteului, unde pielea se modifică semnificativ, există şi alte zone cărora nu ne-am gândi să le acordăm aceeaşi importanţă. Este vorba de zona genunchilor, una dintre cele mai afectate de semnele îmbătrânirii.

Deşi majoritatea ar crede că nu există un tratament estetic pentru a stopa acest lucru, Dana Săvuică a reuşit să scape de această problemă care îi dădea bătăi de cap cu ajutorul medicului estetician, prin folosirea tehnicilor de ultimă generaţie care permit tratarea până şi a celor mai dificile zone ale corpului.

“Vobeam cu medicul estetician despre semnele de îmbătrânire care se instalează la nivelul corpului, în special la femei, şi care sunt în zone vizibile, precum zona genunchilor. Noi stăm foarte mult pe tocuri, ne mişcăm foarte mult şi atunci încep să apară nişte riduri la genunchi care dau un aspect tare neplăcut. Eu am şi genunchii proeminenţi şi mai mult de atât cred că or să se instaleze aceste cute. Din acest motiv, m-a preocupat această problemă, dar sincer nu credeam că îi voi găsi rezolvare. Din fericire, m-am înşelat”, povesteşte Dana Săvuică.

Genunchii sunt adesea o zonă neglijată, dar extrem de predispusă la apariţia ridurilor pe măsura înaintării în vârstă.

“Zona genunchiului este una foarte greu de tratat. Pielea din acea zonă este într-o mişcare aproape permanentă. Dacă adăugăm înaintarea în vârstă şi oscilaţiile de greutate, aspectul genunchiului se deteriorează în mod clar cu trecerea timpului. Pierdem colagenul, pierdem elastina, iar din păcate uităm că şi zonele de genul genunchilor sau coatelor au nevoie de îngrijire”, explică medicul estetician Iancu Morad.

Chiar dacă îngrijim pielea cu creme sau uleiuri, trecerea anilor nu poate fi astfel păcălită şi lasă semne neplăcute din punct de vedere estetic.

“Eu îmi întreţin tot timpul pielea, fac duşuri cu tot felul de uleiuri, mă dau cu creme, dar cu toate astea se vede că pielea se usucă şi s-au instalat nişte cute inestetice. Indiferent de cât de multă grijă am avut eu de-a lungul timpului. Plus că noi, femeile, mai facem o prostie. Ne place să stăm vara la soare, să ne bronzăm, şi am observat cum exact pe bronzul acela frumos, se văd şi mai bine aceste cute de la genunchi. Pentru că se usucă şi se deshidratează pielea. Tocmai de aceea am apelat la un tratament de injectare cu diverse substanţe, pe care l-a realizat medicul Iancu Morad în clinica sa, care să mă ajute să scap de cutele inestetice din zona genunchilor”, spune Dana Săvuică.

“Tratamentul constă în injectarea unui cocktail de vitamine, oligoelemente, cristale de calciu şi alte substanţe de ultimă generaţie care stimulează producţia de colagen propriu. Necesită 3, 4 sau 5 şedinţe, câte una în fiecare lună, în funcţie de cum reacţionează fiecare organism în parte, dar după a doua şedinţă se vede deja cu ochiul liber o ameliorare a ridurilor. Pielea devine mai catifelată, mai hidratată. Este un tratament interesant şi nedureros. Pur şi simplu injectăm substanţa sub piele, în zonele în care vrem să stimulăm producţia de colagen”, explică Dr. Iancu Morad.

Urmărește CSID.ro pe Google News