Cum arată acum Dana Roba la un an de când a fost desfigurată cu ciocanul. Se pregătește din nou de operație: „Nu am nici gust și nici miros”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Dana Roba, în vârstă de 33 de ani, a trecut prin momente dificile în 2023, atunci când a fost bătută crunt de tatăl fiicelor sale, Daniel Balaciu. Bărbatul i-a dat de mai multe ori cu ciocanul în cap și a lăsat-o într-o baltă de sânge. Medicii s-au chinuit să o salveze, iar Dana a trecut prin numeroase intervenții chirurgicale! Cum arată acum, la mai bine de un an de când a fost la un pas de moarte? 

Cum arată acum Dana Roba?

La începutul lunii iunie 2023, soțul ei, Daniel Balaciu, a desfigurat-o cu un ciocan. A reușit să supraviețuiască printr-o minune, dar viața ei nu va mai fi la fel ca înainte! Dana Roba a rămas cu o gaură imensă în zona frunții, dar și cu alte probleme serioase de sănătate.

Deși i-a crescut părul și își poate acoperi cicatricea imensă de la cap, aceasta a rămas cu sechele mari, care îi vor da bătăi de cap toată viața. Pe rețelele de socializare, femeia, de profesie make-up artist, își ține la curent fanii cu evoluția stării sale de sănătate. Ea urmează să se opereze din nou, de data asta în Turcia.

Se va opera din nou

„Nu am nici gust și nici miros, am amețeli, pentru care acum iau tratament. Am stări de vomă, plus dureri de stomac, din cauza stresului. Sunt pregătită să mă operez în Turcia, pentru refacerea craniului zdrobit. de el cu ciocanul. Cam 10.000 de euro costă, am toți banii strânși pe cont, aștept să-i virez și să mă duc la operație, în toamnă”, a mai dezvăluit Dana Roba, pentru Click!

Citiți și: Dana Roba a rămas cu sechele mari, după ce a fost bătută de soț. Cu ce se va confrunta pentru tot restul vieții

Recunoscătoare că a rămas în viață

S-a împlinit un an de când Dana Roba era să fie omorâtă de propriul soț, prin mai multe lovituri cu ciocanul în cap. Deşi a trecut prin chinuri groaznice, bruneta este recunoscătoare că a rămas în viață și că poate avea grijă de fetele ei.

Este un an în care Dumnezeu m-a binecuvântat! Faptul că sunt în viață și că sunt alături de copiii mei este cea mai mare binecuvântare. Eu sunt sigură că toate mamele îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru copii și pentru viață, dar eu îi mulțumesc în special pentru viața mea. Sunt obligată să mulțumesc înaintea lui Dumnezeu, mai mult de 100 de ori față de toate mamele. Înainte, dacă aveam ceva, mi se părea normal.

Trăiesc acum fără niciun handicap, singurele probleme pe care le am sunt lipsa gustului și a mirosului. Mi-au zis fetele pe Instagram că ele nu ar vrea să trăiască fără gust și fără miros. Ba da, eu vreau să trăiesc fără gust și fără miros. Sunt oameni care trăiesc fără o mână și fără un picior, sunt oameni care trăiesc cu handicapuri mai mari ca ale mele, fără gust și fără miros, iar mâna dreapta da, când stau în picioare, mă doare.”, mai spunea ea pentru Wowbiz.

Sursa foto: instagram Dana Roba

Urmărește CSID.ro pe Google News