Cum arată Adelina Pestrițu după ce a renunțat la implantul mamar FOTO

  • Publicat:

La începutul acestui an, Adelina Pestrițu a decis să renunțe la implantul mamar, așa că a trecut deja printr-o intervenție chirurgicală. Mândră de noul său bust, fosta prezentatoare TV s-a și afișat în costum de baie pe rețelele de socializare.

Apariție de senzație în costum de baie

Adelina Pestrițu a făcut senzație pe rețelele de socializare după ce a decis să renunțe la implanturile mamare în urmă cu doar câteva luni. Acum, vedeta a împărtășit cu fanii săi o imagine cu ea în costum de baie, dezvăluindu-și astfel bustul natural.

După ce și-a scos implanturile mamare, Adelina Pestrițu a avut o perioadă de recuperare, în care a trebuit să poarte un corset și să aibă grijă la activitățile fizice.

Aflată într-o vacanța în Turcia alături de familie, vedeta a decis să împărtășească cu fanii săi transformarea ei, postând o fotografie în costum de baie.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Adelina Pestritu (@adelina.pestritu)

Fanii au fost încântați să vadă rezultatul final al deciziei sale de a renunța la implanturile mamare, felicitând-o astfel pentru curajul de care a dat dovadă.

De ce a renunțat la implantul mamar

Adelina Pestrițu apela la medicul estetician în 2016, atunci când declara că vrea să-și mărească bustul. Vedetă recunoștea public că a apelat la această intervenție estetică, pentru a se simți mai bine în pielea ei.

8 ani mai târziu, fosta prezentatoare TV s-a răzgândit, astfel că a decis să renunțe la implantul mamar. Se pare că decizia să a fost luată și din cauze medicale, Adelina acuzând severe dureri de spate.

„Mi-am luat inima în dinți și am renunțat la implanturile mamare, decizie luată după mult timp de gândire, în care am analizat situația împreună cu medicii și am luat în calcul tot ce ar putea să urmeze. Dacă vă întrebați ce m-a convins mai exact să fac asta, vă pot răspunde ferm: durerile de spate provocate de dimensiunile nepotrivite ale implanturilor și disproporțiile estetice”, a spus Adelina pe social media.

FOTO: Instagram @adelinapestritu

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre colonoscopie. Dr. Oana Dolofan: „Nu orice pacient poate face colonoscopie”