Ileana Lazariuc a împlinit 42 de ani anul acesta. Vedeta a împărtășit pe rețelele de socializare mai multe imagini de la ziua ei de naștere, dezvăluind, astfel, felul magnific în care arată! Responsabilă e gena bună, ar spune mulţi, dar ar mai fi ceva. Iată ce aliment o menţine în formă pe Ileana.
Potrivit apropiaţilor săi, Ileana mănâncă exrem de sănătos (de fiecare dată bio) şi îşi suplineşte dieta cu germeni de diverse seminţe pe care ea însăşi le cultivă acasă, în apartamentul de lux în care trăieşte alături de familia ei. Şi astfel, consideră ea, îşi obţine energia, tinereţea şi sănătatea pe care le afişează celor din jur.
Deși are un fizic de invidiat, Ileana Lazariuc susține că o singură dată în viața ei a încercat să țină dietă și nu a reușit. Așa că preferă să facă mult sport. ”O singură zi am încercat să țin dietă și nu am reușit să o mai continui. Nu pot să fac asta, prefer să merg la sală. Am perioade mai intense și alte mai lejere. Mai mult, sunt tot timpul în mișcare pentru că am grijă de copii: îi spăl, îi masez, îi hrănesc sunt toată ziua după ei și asta consumă multe kilograme”, a declarat Ileana Lazariuc în urmă cu mai mulţi ani.
Ileana face antrenamente zilnic, nu numai când se află în România, ci și în Franța. Aceasta a dezvăluit că este adepta unei hrane sănătoase și că nu a ținut dietă decât o singură dată – doar o zi. Ileana vrea să fie un exemplu pentru cei doi băieți, Alexandru și Nicola, pe care îi crește tot cu hrană sănătoasă.
Citește și: Dieta lui Denise Rifai. Ce nu mănâncă niciodată prezentatoarea TV: „Sunt foarte strictă, nu glumesc!”
FOTO: Instagram @ileanalazariuc