Selina, pe numele său real Elena Lupu, și Victor Slav formează un cuplu de aproximativ trei ani. După cum au declarat, a fost dragoste la prima vedere. Amândoi sunt în atenția publicului, iar apariția lor atrage toate privirile la orice eveniment.
Cum arată Selina, iubita lui Victor Slav
Selina mărturisește că nu face un efort prea mare pentru a-și menține greutatea. Însă dezvăluie că în copilărie a urma tcursuri de dans sportiv.
„În copilărie am făcut cinci ani de dansuri sportive. A fost pasiunea mea, dar nu am mai continuat pentru că părinții aveau un salariu normal pe-atunci și nu și-au mai permis să mă trimită la cursuri.
Țin minte că trebuia să merg la un concurs, iar rochia avea un preț de închiriere de 800 de dolari. Pasiunea mea a ‘murit’ pe când aveam 16 ani”, a mărturisit iubita lui Victor Slav.
Secretele ei
Aceasta recunoaște că, de-a lungul timpului, nu a urmat o dietă strictă, ba mai mult mânca aproape zilnic cartofi prăjiți, și nici nu i-a plăcut foarte mult să meargă la sală.
„Am intrat în sala de fitness pe la vârsta de 24 de ani, dar nu am mers constant. Ce-i drept, mă ajută foarte mult gena. Cam de un an fac constant, de 4 ori pe săptămână fac câte o oră de antrenamente.
Nu mi-a plăcut să merg niciodată în sălile de fitness, nu am simțit niciodată conexiune cu sala, aparatele. Pe youtube am găsit niște antrenamente foarte interesante. Evident, alimentația face totul. Eu am 53 de kilograme, 1,72 m înălțime, dar nu vreau să slăbesc, ci doar să mă tonifiez.
Înainte eram mare fan cartofi prăjiți și nu exagerez când spun că mâncam zilnic. Prăjituri, patiserie, prăjeli multe, carne. Nu mă îngrășasem, ba pot să spun că eram mai bine ca acum”, spunea Selina, despre modul în care se menține în formă.
Însă rutina ei zilnică și obiceiurile de alimentație s-au schimbat de când l-a cunoscut pe iubitul ei, pe Victor Slav.
„Victor a fost un cârlig pentru mine. El îmi trimitea pe instagram filmulețe cu chestii dovedite științific că fac rău corpului. Urmărim tot felul de oameni care vorbesc despre alimentație corectă și încercăm să mâncăm cât mai sănătos. Am eliminat pâinea, zahărul, iar atunci când mergem la cumpărături stăm foarte mult să citim etichetele produselor”, dezvăluie tânăra.
Selina dezvăluie și meniul de zi cu zi, dar și produsele pe care le folosește pentru a-și păstra tenul și corpul hidratate și curate.
„Prima masă e la ora 11-12. Mănânc ouă fierte, poșate sau omletă. Un avocado și legume. Pâine de secară cu unt și castraveți sau ardei. Ultima masă este la ora 17:00 și îmi fac vită sau pește, cu legume și o salată. Dacă am poftă de gustare, îmi pun niște nuci sau migdale”, precizează iubita ui Victor Slav.
Victor Slav şi Selina îşi testează limitele în show-ul Asia Express
Selina și Victor Slav sunt nerăbdători să trăiască experiența Asia Express sezonul 7: „Asia Express continuă!!! Cam asta ne-a venit în minte când am primit propunerea de participare la acest minunat reality show. O privim ca pe o experienţă unică, inedită, o cunoaştere atât de sine, cât si reciprocă şi sperăm ca odată cu această aventură să evoluam frumos (fizic şi psihic) Habar nu avem în ce ne-am băgat, daaaar vom încerca să trăim fiecare moment în parte, vom încerca să simţim această aventură prin toţi porii noştri, să dăm cât putem, ce avem mai bun şi indiferent de situatie, să plecăm mai frumoşi sufleteşte şi cu prieteni noi.
Considerăm că pe lângă toată activitatea fizică, cea psihică va avea rolul principal şi bineînţeles că încercăm să privim mereu partea frumoasă a lucrurilor… şi apropo de psihic- sper să plecăm întregi la cap. Toată lumea ne întreabă dacă suntem pregătiţi, noi zicem şi vrem să fim, dar nu ştim de fapt pentru ce ne pregătim mai exact, ne putem doar imagina lucruri. Ştii vorba aia – socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg – cam asta simţim şi noi acum. Şi, ca să tragem o linie, suntem pregătiţi să fim o echipă şi abia aşteptăm să ne cunoaştem mai bine!”, a fost mesajul celor doi.