Laura Cosoi, în vârstă de 43 de ani, demonstrează că maternitatea și frumusețea pot merge mână în mână. Actrița, care a devenit mamă pentru a patra oară în vara anului trecut, își etalează silueta impecabilă la doar șase luni de la nașterea micuței Aida.
Aflată în vacanță pe o plajă exotică din Koh Samui, Thailanda, Laura se bucură de momente speciale alături de soțul ei și cele patru fiice.
Pe rețelele sociale, Laura Cosoi a împărtășit câteva fotografii în costum de baie, care au stârnit admirația fanilor. Comentariile nu au întârziat să apară: „Costumul de baie e normal. Corpul tău e superb!”, „Arătai foarte bine și înainte, dar acum arăți și mai bine”, „Arăți superb!”, „Ești minunată. Cele patru fete ale voastre amplifică toată frumusețea, voioșia, bucuria, tot ce sunteți”, „Superbă ca întotdeauna”, „Cum să arăți așa după patru sarcini?! Nu e corect”.
Actrița a sărbătorit recent împlinirea a 43 de ani, pe 2 ianuarie, într-un decor paradisiac. Vacanța în Thailanda, marcată de peisaje spectaculoase și momente de relaxare, a fost prilejul perfect pentru Laura Cosoi de a se conecta cu familia și de a împărtăși fericirea cu cei care o urmăresc online.
Deși nu a dezvăluit detalii despre rutina sa de fitness, Laura Cosoi a fost întotdeauna adepta unui stil de viață sănătos, care include o alimentație echilibrată și mișcare regulată. Admiratorii săi sunt constant inspirați de naturalețea și echilibrul pe care le afișează, indiferent de provocările aduse de viața de mamă.
Laura Cosoi este exemplul perfect al unei femei care îmbină cu grație viața de familie cu cea publică, rămânând un model de frumusețe și echilibru.
Cu 4 nașteri la activ, Laura Cosoi este într-o formă de zile mari. Actrița a născut natural, iar recuperarea a fost extrem de rapidă. În plus, actrița știe cât este de importantă alăptarea, astfel că micuța Aida beneficiază de hrană naturală, având beneficii pentru amândouă.
„Mai am burtă. Dar e normal, adică nu mă grăbesc nicăieri, nu am niciun fel de probleme. E normal să am și burtică, am și gușă. E normal să-mi cada și fața. Am și cearcăne pentru că nu dorm atât de mult. De fapt n-am prea mai dormit de 6 ani încoace.
Dar e foarte important să dăm organismului timp să-și revină, sunt încă în perioada de după. Sunt 6 săptămâni de când am născut, nu e atât de mult. Alăptez exclusiv, dar asta mă și tonifică, știi? N-am ținut niciodată dietă, dar nu mănânc după 18.00 seara și fac sport. Acum abia m-am reapucat”, a spus Laura Cosoi pentru FANATIK.
Sursa foto: Instagram