Cum reușesc Regele Charles și Camilla să se mențină în formă. Ce fructe și legume preferă cei doi

Stilul de viață al Familiei Regale Britanice a fost, întotdeauna, o curiozitate a oamenilor. Acum, fiul Reginei Camilla a dezvăluit fructele și legume preferate de Regele Charles și soția sa.
  • Publicat:

Tom Parker Bowles, fiul Reginei Camilla, dezvăluie ce mănâncă membri familiei regale în cartea sa care va fi lansată în curând, „Cooking and the Crown: Rețete regale de la Regina Victoria la Regele Charles al III-lea”.

Dieta Regelui Charles și a Camillei, dezvăluită de fiul acesteia

Potrivit lui Tom Parker Bowles, Regina Camilla (77 ani) și Regele Charles (75 de ani) mănâncă „mâncare simplă, sănătoasă și de sezon”. El a adăugat că mesele lor sunt supravegheate de bucătarul-șef regal Mark Flanagan, care îi însoțește pretutindeni.

Bucătăria regelui este plină de „bunătățile de sezon de pe proprietățile sale regale”, inclusiv „vânat, carne de vită și de miel”, plus fructe și legume precum „mazăre, căpșuni, zmeură și sfeclă”. „Nu există risipă la masa Regelui Charles”, a spus Tom.

Potrivit acestuia, regele Charles „nu ia deloc prânzul” și adesea sare peste masă în favoarea unui ceai de după-amiază „relaxant”, o tradiție veche de secole în rândul regalității britanice. Ceaiul de după-amiază, a spus Tom, este servit în mod tradițional la ora 17.00, iar alături ar putea servi „macarons, napolitane, biscuiți, praline, împreună ouă fierte pe pâine prăjită, creveți și sandwich-uri” umplute cu „pui, somon afumat, șuncă și muștar”.

Cât despre mama sa, Tom a povestit că „mănâncă un prânz foarte ușor”, adesea sub formă de „un bol de supă de pui” sau „somon afumat”.

De asemenea, Regele Charles și Regina Camilla optează adesea pentru o cină „relaxantă”.

Experții au dezvăluit cum reușește monarhul Marii Britanii să se mențină în formă

Potrivit publicației The Independent, Regele Charles sare peste o masă. Acesta nu obișnuiește să ia prânzul. Charles consideră prânzul ca pe un „lux care îi împiedică munca”, motiv pentru care preferă să ia „un mic dejun întârziat”.

Pentru brunch, Regele are un meniu foarte bine pus la punct. Acesta preferă ouăle coapte cu brânză. Acesta servește și o ceașcă de ceai cu lapte și miere. Regele a mai spus că ține o dietă bazată pe plante, ca parte a eforturilor sale de a combate schimbările climatice. Acest lucuru s-a observat și la meniul făcut pentru încoronare.

Regele susține că renunță la produsele lactate o zi pe săptămână. Totodată, acesta renunță la a mai consuma pește timp de două zile în fiecare săptămână.

Sursă foto: Profimedia.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre colonoscopie. Dr. Oana Dolofan: „Nu orice pacient poate face colonoscopie”