Cum se menține în formă Monica Bârlădeanu la 45 de ani. Mănâncă 5 mese pe zi şi arată fabulos

  • Publicat:

Considerată a fi una dintre cele mai frumoase femei din România, Monica Bârlădeanu pare că nu îmbătrâneşte şi că timpul trece pe lângă ea. La cei 45 de ani, împliniți deja, actriţa are o siluetă de invidiat şi o formă fizică de invidiat!

„Cred că cea mai mare fluctuaţie de greutate în timp a fost de 5 kg, iar asta se întâmplă de obicei în perioadele de haos, cu muncă muncă, când nu reuşesc să am o disciplină alimentară. Imediat ce îmi impun să scap de ele, e suficient să elimin carbohidraţii şi să mănânc la 3 ore porţii mici, bogate în proteine. Şi, ca să fie şi mai eficientă despărţirea de kg în plus, 40 de minute de alergare, de 4 ori pe săptămână, eficientizează totul”, a spus Monica Bârlădeanu într-un interviu acordat în exclusivitate. Interviul integral, AICI.

Cum arată meniul zilnic al vedetei

Secretul Monicăi Bârlădeanu constă în faptul că această nu consumă gluten.

„Dacă trebuie să ies repede pe uşă dimineaţa, o felie de pâine de secară, prăjită, fără gluten, cu avocado, dar, dacă am timp, îmi place ritualul omletei. La prânz, dacă am o întâlnire, comand o salată consistentă ( cea cu ton e favorita mea) sau un carpaccio de vită, iar seara un peşte cu broccoli la aburi. În timpul zilei ronţăi din când în când migdale crude, cât să nu ajung la masă înfometată tare. Asta nu înseamnă că nu fac şi derogări din când în când”, a explicat actriţa.

Monica Bârlădeanu nu mănâncă niciodată dulciuri

Întrebată care sunt alimentele pe care le-a exclus din regimul său de viaţă, Monica Bârlădeanu a răspuns prompt:„Dulcurile de orice fel. E foarte adevărat că nici n-a fost greu, pentru că îmi plac mai degrabă alimentele sărate decât cele dulci.”

Face pilates la prima oră a dimineții

„De la 40 de ani încoace am făcut câteva «commitment-uri». Am vrut să fiu un adult cu câteva lucruri «sfinte», peste care nu calcă. Primul a fost să nu lipsesc de la slujba de duminică dimineață: să dau sufletului meu o oră și jumătate de reculegere, conectare, echilibrare, vindecare.

Al doilea e față de sport: aici am mai avut perioade scurte de șchiopătare și nu din delăsare, cât din logistică, schimbare de antrenor, formă de antrenament etc. Astăzi însă… după cum se vede și-n colecția de poze: am chef, n-am chef, e frig, e prima oră a dimineții, am o febră musculară și n-am chef de o alta peste, m-am culcat târziu și trezit devreme… pot sau nu pot, dimineața sunt la pilates. Focusul principal nu e slăbitul, iar modelatul se întâmplă oricum dacă te ții de treabă, dar mă interesează mult mai mult o viață în care corpul meu face mișcare, are vitalitate și energie și își asigură și sănătatea în felul ăsta.

Lansez și vouă întrebarea asta: aveți vreun lucru de care va țineți orice-ar fi? De la care nu faceți nicio derogare? Dacă da, care e? Love”, a scris Monica Bârlădeanu pe contul său de Facebook.

S-a căsătorit la vârsta de 45 de ani

Monica Bârlădeanu, una dintre cele mai apreciate actrițe și vedete din România, și Valeriu Gheorghiță, personalitate marcantă în domeniul medical, formează acum unul dintre cele mai mediatizate cupluri din țară.

Nunta dintre Monica Bârlădeanu și Valeriu Gheorghiță a avut loc într-un cadru spectaculos la Palatul Snagov, una dintre cele mai exclusiviste locații din România. Deși evenimentul a fost discret și rezervat apropiaților, vestea unirii lor a atras rapid atenția publicului și a presei, dată fiind notorietatea celor doi.

Sursă foto: Instagram @monica_birladeanu.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alice Moisescu - Web-Editor
Ambițioasă, consecventă și iubitoare de frumos, așa cum se descrie chiar ea, Alice este consultant de imagine. Și dacă în adolescență era fascinată de mănușile sau pălăriile bunicii și se inconjura de reviste precum Vogue, Marie Claire sau Harper’s Bazaar, ei bine... acum Alice este ...
citește mai mult