Cum se simte Adelina Pestrițu după ce și-a micșorat bustul: „Recuperarea decurge foarte bine”

  • Publicat:

La începutul acestui an, Adelina Pestrițu a decis să renunțe la implanturile mamare, așa că s-a programat la medicul estetician. Pe rețelele de socializare, fosta prezentatoare tv le-a dezvăluit recent fanilor care este starea ei de sănătate. 

Cum se simte Adelina Pestrițu după operația de micșorare a bustului

Adelina Pestrițu a decis să renunțe definitiv la implanturile mamare. Bruneta s-a operat în urmă cu o lună, iar acum se află în perioada de recuperare. Pe pagina sa de Instagram, vedeta le-a povestit fanilor cum se simte acum.

„Status despre intervenție:

  • Am voie să dorm pe o parte.
  • În două săptămâni mă pot reapuca de sport, însă pot lucra doar partea de jos, fără să ridic greutăți sau brațele.
  • Recuperarea decurge foarte bine, țesutul se reface mult mai repede decât ne așteptam.
  • În curând voi putea purta și altceva în afară de bustiere. Următorul pas: diminuarea cicatricilor (care oricum abia se văd) prin aplicarea zilnică a unei creme speciale”, a mărturisit Adelina Pestrițu pe social media. 

Citește și: Adelina Pestrițu a renunțat la implanturile mamare: „Poate că experiența mea vă va ajuta și pe voi să nu vă grăbiți…”

De ce a renunțat la implanturile mamare

Adelina Pestrițu apela la medicul estetician în 2016, atunci când declara că vrea să-și mărească bustul. Vedeta recunoștea public că a apelat la această intervenție estetică, pentru a se simți mai bine în pielea ei. 8 ani mai târziu, Adelina Pestrițu s-a răzgândit și a decis să renunțe la implantul mamar.

„Știți vorba «New Year, new me»? Se pare că în cazul de fața se aplică. Imediat după ce am împlinit cei 37 de ani, am suflat în lumânările de pe tort, am tras aer în piept și am trecut la schimbări majore. Nu vă speriați, discutăm despre schimbări de ordin estetic. Mi-am luat inima în dinți și am renunțat la implanturile mamare, decizie luată după mult timp de gândire, în care am analizat situația împreună cu medicii și am luat în calcul tot ce ar putea să urmeze. Dacă vă întrebați ce m-a convins mai exact să fac asta, vă pot răspunde ferm: durerile de spate provocate de dimensiunile nepotrivite ale implanturilor și disproporțiile estetice”, a spus Adelina pe social media.

Sursa foto: Facebook Adelina Ioana Pestrițu

Urmărește CSID.ro pe Google News