Elena Marin a trecut prin clipe de groază după accidentarea suferită în Dominicană acolo unde se afla în competiția Survivor România. A suferit două intervenții chirurgicale care au durat mai mult de patru ore: una pentru o ruptură de menisc la genunchiul drept și alta pentru înlocuirea ligamentului de la glezna dreaptă, acolo unde medicii chirurgi i-au montat două șuruburi. Despre acestea, dar și despre cum se simte Elena astăzi, am cuprins într-un interviu exclusiv.
Elena Marin: Condițiile pe care le-am trăit acolo, fiind unele precare, de la alimentație la temperaturi foarte ridicate pe timp de zi și foarte scăzute noaptea și până la organism slăbit, umiditate, dereglări hormonale și efort depus, toate acestea împreună au contribuit din păcate la accidentarea mea.
(…) Prima dată când m-am accidentat a fost pe un traseu, culmea, pe care l-am și câștigat! (nr. zâmbește).
Am stat o perioadă pe bancă pentru repaos și, ulterior, neștiind cât este de grav, am acceptat să revin pe traseu. Am simțit că îmi este muuult mai greu ca înainte de accidentare. Glezna se tot umfla și la orice efort, durerile se amplificau. Atunci a fost pentru prima dată când m-am gândit serios dacă am vreo problema gravă de sănătate.
Elena Marin: Imediat cum am ajuns în țară, am mers la medic. Durerile deveniseră insuportabile și mi-am dat seama că trebuie să fac urgent ceva. Am consultat cred că 10 medici, mi-era foarte frică! Din păcate, toți mi-au spus același lucru: „Dacă vrei să mai dansezi, trebuie să te operezi”.
(…) Inițial această veste m-a îngenunchiat, dar îi mulțumesc cu această ocazie dlui Dr. Mihai Râșcu, care a avut grijă de mine pas cu pas și m-a ajutat să mă refac, dar și să mă întorc la pasiunea mea, dansul.
Elena Marin: Am suferit două intervenții chirurgicale, una pentru ruptură de menisc la genunchiul drept și cea de-a doua, ruptură de ligament și înlocuirea acestuia prin câteva șuruburi și o panglică la glezna dreaptă.
(…) Operațiile au durat mai bine de 4 ore, am înțeles că au fost ceva mici probleme care au intervenit pe parcursul procedurii, dar totul s-a terminat cu bine. Recunosc că am avut foarte mari emoții și m-au încercat tot soiul de stări înainte de operație, dar mulțumesc Lui Dumnezeu, astăzi sunt bine.
Elena Marin: Recuperarea a fost și este cea mai importantă, ca după fiecare intervenție chirurgicală. A durat 6 luni în care făceam fizioterapie și kinetoterapie în fiecare zi. Am purtat orteză și cârje pe toate perioada refacerii și nu am avut voie să calc DELOC pe picior.
(…) Recuperarea pentru menisc ar fi fost una foarte ușoară. Ceea ce m-a ținut pe loc însă, și nu am avut voie să forțez deloc, a fost ruptura de ligament care are nevoie de o perioadă mai lungă și mai atentă de refacere. Dar, am fost cuminte, am avut și răbdare, am și ascultat tot ceea ce mi-a spus medicul și acum sunt bine.
Elena Marin: Pentru mine, Survivor a fost o experiență, o provocare, o depășire a limitelor și un bun prilej de cunoaștere, dacă mă întrebi.
(…) A fost o experiență din care am avut ce să învăț și mie îmi plac astfel de provocări! Deci da, dacă mi s-ar propune și viața mea personală mi-ar permite, cred că aș accepta cu drag!