Pe Daniel Mihai l-am putut cunoaște în sezonul 6 al emisiunii Insula Iubirii. Este un tânăr ambițios, iar astăzi ne-a acordat un interviu în care am vorbit despre stilul de viață pe care a fost nevoit să îl îmbrățișeze din prisma meseriei sale. Daniel este skipper și, cât este plecat pe barcă, nu consumă deloc alcool. Iată ce alte detalii ne-a dezvăluit!
Daniel Mihai: Nu am niște reguli scrise, însă pentru mine este foarte importantă disciplina, este important somnul, mă odihnesc mult, fac mult sport, muncesc și cumva îmi dozez energia optim.
(…) Faptul că eu sunt skipper și jobul meu este mai lejer, dacă îi putem spune așa, mă ajută și să mă antrenez destul de mult și să mă mențin.
Pentru a mă menține în formă, mănânc și foarte sănătos, multă proteină, fructe, cereale de ovăz și, cum am subliniat anterior, mă odihnesc. Odihna e foarte importantă, te ajută să fii lucid și coerent în tot ceea ce faci și să ai o bună dispoziție întreaga zi.
Daniel Mihai: Să știi că am citit la un moment dat undeva faptul că nu există nu pot, există nu vreau. Ca și în viață, prioritizăm lucrurile pe care le avem de făcut. În cazul meu, munca și sportul. Atunci când e dorință, se pot face împreună. Poate nu în fiecare zi, însă de 3-4 ori pe săptămână sunt sigur că se poate găsi timp și pentru antrenament. Până la urmă, sport înseamnă sănătate, înseamnă să te simți bine în pielea ta, să fii mulțumit de felul în care arăți.
Daniel Mihai: Vorba potrivit căreia „corpul se construiește în bucătărie și nu în sala de forță” este perfect adevărată și o susțin deoarece contează foarte mult alimentația.
(…) Am exclus total produsele de patiserie, covrigii, mâncarea procesată în general. Încerc să mănânc foarte multă proteine, multe ouă, vită, pui și curcan. Pe lângă acestea, consum cartofi nature, cartofi la cuptor, orez căci și orezul conține mulți carbohidrați, legume foarte multe, fructe, cereale, aici incluzând ovăzul care pe mine mă ajută foarte mult, din ovăz pot face terci, pot face clătite proteice. Plus suplimentele care sunt la fel de importante și ele, aici mă refer la produsele pe care le iau în timpul antrenamentului: Omega3, vitamine, multivitamine, minerale.
Daniel Mihai: Faptul că nu consum alcool pe mine m-a ajutat și mă ajută enorm. Am luat această decizie acum mai mulți ani astfel că de la începutul anului, din ianuarie respectiv și până la sfârșitul lui iunie, iulie chiar nu consum alcool absolut deloc. Mă ajută și mental, și spiritual și fizic! Pot face sport, pot alerga, pot renta mult mai bine.
(…) Alcoolul, oricât de bine ne face să ne simțim, nu ajută pentru că are o concentrație foarte mare de zahăr și atunci, încerc 6-7/an să nu beau, deși sunt un băutor ocazional.
Daniel Mihai: Eu cred că tinerilor din ziua de azi le lipsește educația. Eu am trăit foarte mult timp în Spania, cultura de acolo și nu numai, este foarte diferită. Acolo copiii sunt împinși de mici către sport, către anumite colective și este foarte important pentru copii că la vârste de 5,6,7 ani să ajungă într-un colectiv și să crească acolo.
(…) Pe mine maturizarea m-a ajutat foarte mult, eu la vârstă de 15 ani am plecat în Italia, am jucat fotbal lucru care m-a ajutat să cresc, să evoluez că om și cred că un mediu sportiv pentru un copil este deosebit de important.
În România tinerii nu sunt foarte focusați pe asta, la 3-4 ani au deja tableta în mâna și atunci ce să le mai ceri? Ei nu mai știu ce înseamnă să iasă afară, să dea cu piciorul în minge, așa cum se întâmpla, îmi aduc aminte, la mine la Maramureș când nu aveam altceva de făcut și nici nu ne doream altceva, decât să facem sport.
(…) Din păcate nu mai regăsim același lucru în ziua de astăzi la copii și asta vine de la părinți pentru că aceștia nu îi mai împing către sport.
FOTO: Instagram @mihai_daniel_777