Dieta cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”

  • Publicat:

Monica Anghel, cunoscută artistă, a reușit să slăbească 40 de kilograme și să-și mențină greutatea ideală. Secretul ei constă într-o alimentație echilibrată și sănătoasă, pe care o descrie ca fiind una pe care o poți urma fără probleme în viața de zi cu zi.

„Mi se mai întâmplă câteodată să mai mănânc un dulce. Doar că trebuie să fiu foarte convinsă că atunci când se întâmplă asta trebuie să mănânc ceva dulce. Atunci când mi-e poftă de ceva dulce, mănânc în prima zi un măr.

Cel mai mult îmi plac merele românești, ionatane, sunt cele mai bune! Dacă pofta persistă în a doua zi, mai mănânc un măr, mai îmi fac apă cu lămâie și dacă tot persistă pofta de dulce, atunci mă duc și mănânc o prăjitură, de regulă o prăjitură cu frișcă naturală, să fiu sigură că mănânc ceva bun, natural și care chiar îmi place. În ultima vreme nu prea am simțit nevoia de dulce. Sau îmi iau o înghețată de vanilie și o savurez așa, încet-încet”, a spus artista pentru click.ro.

Ce mănâncă Monica Anghel în mod obișnuit

  • Salate: Îi plac salatele variate, cu legume proaspete, proteine (ton, pui, ouă) și un dressing simplu.
  • Orez sălbatic: Îl combină cu legume și proteine pentru o masă sățioasă și sănătoasă.
  • Fructe: Merele ionatane sunt preferatele ei, dar consumă și alte fructe de sezon.
  • Carne și pește: Alege carne slabă și pește, gătite la grătar sau înăbușite.
  • Ouă: Le consumă în diverse preparate, cum ar fi omlete sau fierte.
  • Brânză: Preferă brânzeturile cu conținut redus de grăsime.

Vedeta spune că  nu mai mănâncă tot felul de combinații, dar mănâncă pește, carne, ouă, brânză, salate.

”Câteodată îmi fac o salată din orez sălbatic, cu ton, cu mentă, cu lămâie. Este importantă și cantitatea. Mai sunt însă și perioade când sunt foarte obosită și mi-e foame și din cauza oboselii nu mai am chef să stau să gătesc. Atunci mă duc și-mi cumpăr două pungi de salată deja spălate, le pun în castron, tai repede ceapă, roșii, puțin usturoi, brânză, pun ouă la fiert, puțin jambon copt și îmi fac un castron mare cu salată de obosesc mâncând. Asta poți mânca oricând, fără probleme”, a mai spus Monica Anghel.

Sursă foto: Instagram @monicaanghel.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alice Moisescu - Web-Editor
Ambițioasă, consecventă și iubitoare de frumos, așa cum se descrie chiar ea, Alice este consultant de imagine. Și dacă în adolescență era fascinată de mănușile sau pălăriile bunicii și se inconjura de reviste precum Vogue, Marie Claire sau Harper’s Bazaar, ei bine... acum Alice este ...
citește mai mult