La cei 56 de ani pe care nici măcar nu îi arată, Tania Budi arată impecabil! Vedeta afișează o siluetă de invidiat, dar asta se datorează și stilului de viață sănătos și atenției la alimentație. Multe femei au fost de-a lungul anilor curioase de dieta Taniei Budi, motiv pentru care, cu fiecare ocazie, vedeta nu a ezitat să-și dezvăluie trucurile care o mențin în formă.
Trebuie să recunoaștem că în cazul Taniei Budi nu doar genele moștenite sunt responsabile pentru silueta și înfățișarea vedetei, ci și grija pe care o are frumoasa blondină pentru propriul corp. În principiu, manechinul pune foarte mult accentul pe porțiile mici care, în final, îi permit să mănânce orice-și dorește.
„Mănânc orice, dar cantități foarte mici. De foarte multă vreme de când au explodat pe piață informații privind calitatea mâncării, eu cred că suntem ce gândim și ce mâncăm. Dacă gândim frumos și mâncăm lucruri care sunt cât de cât sănătoase, pentru că foarte greu mai găsești pe piață. Nici cele bio nu sunt prea bio. Fastingul e și el sănătos, ajută celulele să se regenereze. Am destul de des perioade când țin cont 16 sau 18 ore să nu mănânc după care mănânc orice vreau. Cantiatea conteză foarte mult și în viață e la fel. Câte puțin din fiecare. Ca și cu viciile, dacă știi să le ții sub control. Așa că nu te arunca peste mâncare așa tare! Nu-mi mai cumpăr mâncare procesată din supermarket de mult”, a povestit Tania Budi pentru Click!
Pentru că a spus că „suntem ce gândim și ce mâncăm”, Tania Budi se arată în continuare o fire veselă și plină de viață, căreia îi place să se distreze.
„Eu, la 75 de ani, voi fi la fel. În cluburi, dansând, distrându-mă. Poate nu pe mese, dar am un spirit tânăr, am prieteni, îmi place să ne vedem, să stau la un pahar cu ei, să dansez. Spiritul acesta nu se va duce niciodată. A, și noroc, am o moștenire genetică bună. Cel mai important, pe lângă moștenirea genetică este însă echilibrul, grija față de tine.
Dar nu grijă cu ce cremă te dai pe față, că asta înseamnă să ajungi să ai doar o privire goală. Trebuie să ai grijă și de ce citești, de ce urmărești, la ce te uiți. Mie îmi plac, de exemplu, filmele bune, cu scenariu, cu dialoguri. Cărțile, la fel… (…) Multă lume întreabă la ce le este bună matematica, că nu folosește, că e inutilă… Dar cum îți antrenezi bicepsul, așa îți antrenezi și creierul. E doar alt mușchi. Și cum să îl antrenezi? Cu citit, cu matematică. Eu mi-am antrenat creierul și de aceea sunt bine, am emoții să le exprim”, a declarat Tania Budi potrivit Ego.
Sursa foto: facebook Tania Budi