Doi ani de la moartea regretatei Louise Fletcher. Actriţa fusese diagnosticată de două ori cu cancer

  • Publicat:

Actrița Louise Fletcher, care a câștigat premiul Oscar pentru rolul din filmul din 1975 „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, a murit, în 2022, la 88 vârsta de ani.

Louise Fletcher, diagnosticată de două ori cu cancer

Vedeta a murit în somn, înconjurată de familie, în casa ei din Montdurausse, Franța, a declarat, pentru Associated Press, agentul ei, David Shaul.

Andrew Bick, unul dintre cei doi fii ai actriţei, a declarat pentru The Hollywood Reporter că Louise Fletcher a murit din cauze naturale. Celebra actriţă fusese diagnosticată de două ori cu cancer, însă a ieşit de fiecare dată învingătoare din lupta cu această boală.

Cine a fost Louise Fletcher

Louise Fletcher a câştigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol principal în anul 1976 datorită interpretării nemiloasei asistente medicale Mildred Ratched în filmul „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, o ecranizare regizată de Milon Forman a romanului omonim publicat de scriitorul Ken Kesey în 1962. Pelicula a câştigat alte patru premii Oscar, impunându-se şi la categoriile „cel mai bun film”, „cel mai bun regizor” (Milos Forman), „cel mai bun actor în rol principal” (Jack Nicholson) şi „cel mai bun scenariu adaptat” (Lawrence Hauben şi Bo Goldman).

În discursul ei de acceptare a premiului, Louise Fletcher a folosit limbajul american al semnelor pentru a le mulţumi părinţilor ei, care erau surzi, şi le-a mulţumit spectatorilor pentru faptul că au urât-o.

Oscar pentru interpretarea nemiloasei asistente medicale Mildred Ratched în filmul „Zbor deasupra unui cuib de cuci”

Louise Fletcher a câştigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol principal în anul 1976 datorită interpretării nemiloasei asistente medicale Mildred Ratched în filmul „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, o ecranizare regizată de Milon Forman a romanului omonim publicat de scriitorul Ken Kesey în 1962. Pelicula a obținut alte patru premii Oscar, impunându-se şi la categoriile „cel mai bun film”, „cel mai bun regizor” (Milos Forman), „cel mai bun actor în rol principal” (Jack Nicholson) şi „cel mai bun scenariu adaptat” (Lawrence Hauben şi Bo Goldman).

Viața actriței Louise Fletcher

Estelle Louise Fletcher s-a născut pe 22 iulie 1934 şi a fost al doilea copil într-o familie cu patru copii. S-a căsătorit cu producătorul Jerry Bick la începutul anilor 1960, cu care a avut doi fii, John şi Andrew. Louise Fletcher şi Jerry Bick au divorţat în 1977.

Tatăl lui Fletcher a fondat peste 40 de biserici pentru surzi în Alabama. Fletcher și frații ei Roberta, John și Georgianna s-au născut cu toții fără probleme de auz, așa că au fost învățați să vorbească de o mătușă care auzea.

Citește și: Misterioasa moarte a actriței Natalie Wood. După mai bine 40 de ani, au fost dezvăluite detalii tragice despre sfârșitul ei

FOTO: PROFIMEDIA/ capturi video

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alice Moisescu - Web-Editor
Ambițioasă, consecventă și iubitoare de frumos, așa cum se descrie chiar ea, Alice este consultant de imagine. Și dacă în adolescență era fascinată de mănușile sau pălăriile bunicii și se inconjura de reviste precum Vogue, Marie Claire sau Harper’s Bazaar, ei bine... acum Alice este ...
citește mai mult