Ele sunt vedetele care fac o avere la vârste fragede

Copilăria nu înseamnă, pentru unii, doar joacă, şcoală şi nişte părinţi neînţelegători. Câteva staruri au învăţat de la fragedă vârstă regulile financiare. Unii sunt contabili buni în continuare, alţii au ajuns la închisoare. Reguli nu univeral valabile există! Doar cu sume cu multe zerouri!
  • Publicat:

Copilăria nu înseamnă, pentru unii, doar joacă, şcoală şi nişte părinţi neînţelegători. Câteva staruri au învăţat de la fragedă vârstă regulile financiare. Unii sunt contabili buni în continuare, alţii au ajuns la închisoare. Reguli nu univeral valabile există! Doar cu sume cu multe zerouri!

Copii cu bani, adolescenţi cu bani, tineri cu bani. E uşor să-şi piardă minţile când în conturile lor se lăfăie milioane de dolari. Dar, uneori, calităţile manageriale ies la suprafaţă. Ce rezultă? Rezultă exact ce se întâmplă cu orice alte persoane. Uneori, câştigă, alteori pierd.

Lindsay Lohan face jocurile în familie

Controversata actriţă a trecut prin centre de reabilitare, a staţionat câteva nopţi în închisoare, iar singurul cuvânt care pare perfect pentru ea e “instabilă”. Să vedem însă ce s-a întâmplat în familia ei după ce a început să câştige cu adevărat bani şi asta se întâmpla când se afla încă în şcoală.

Drumul de la Hannah Montana la Miley, milionara

Înainte ca micuţa Lindsay să ajungă vedetă, tatăl său, Michael Lohan, trecuse deja prin închisoare de mai multe ori. Părinţii actriţei s-au împăcat şi s-au despărţit de 2 ori înainte de a divorţa în 2007. Lindsay a fost nevoită să asiste, toată copilăria, la certurile celor doi.

De parcă nu era suficient, ambii părinţi au vrut să profite de celebritatea fiicei lor şi fiecare visa şi chiar facea eforturi disperate de a avea propriul reality show. Lindsay a pus-o pe mama pe post de asistentă personală, iar pe tata şi l-a scos definitiv din viaţă acum 3 ani.

Cum au început toate aceste lucruri? Cu rolul actriţei din ‘’Georgia Rule’’ şi ‘’I Know Who Killed Me’’, care i-au adus 3,5 milioane de dolari când nu împlinise încă 18 ani.

Hannah Montana are 100 de milioane de dolari!

Miley Cyrus a devenit Hannah Montana când era o puştoaică. Avea doar 8 ani când, împreună cu tatăl ei, starul de muzică contry Billy Rae Cyrus, a jucat în serialul “Doc”. Se întâmpla în 2001. Ulterior, a obţinut rolul vieţii în serialul “Disney” şi a devenit Hannah Montana.

După primii bani câştigaţi, a acceptat propunerea Vanity Fair de a poza topless, deşi nu împlinise 15 ani. A primit 2.000 de dolari pentru acel pictorial. Iar după ultimul album a scos nu mai puţin de 3,5 milioane de dolari. Apropo, biletele la concertele ei se vând cel mai rapid!

Ce înseamnă toate acestea pentru un copil ? La 19 ani, a întrat în topul Forbes cu 100 de milioane de dolari, bani câştigaţi din copilărie până în adolescenţă. În acest moment, Miley încearcă să facă bani şi fără imaginea Hannah Montana şi nu ne rămâne decât să aşteptăm să vedem dacă-i iese. Oricum, veniturile pe care le are deja raportate la fisc îi permit o viaţă lungă şi fără griji financiare.

Avril Lavigne, fără şampon, dar cu 12 milioane în cont

La primul videoclip, părul ei părea nespălat şi chiar aşa şi era, după cum a declarat ulterior. Cert e că piesele ei, lansate pe vremea când era doar o adolescentă, fac în prezent 12 milioane de dolari.

Surorile gemene fac bani din haine

Avril a obţinut un succes uriaş cu hit-ul “Girlfriend,” primul single de la albumul “The Best Damn Thing”, pe care l-a înregistrat în nu mai puţin de 8 limbi. ‘’Pe vremea aceea, nu mă interesau deloc banii. Şi acum îmi cumpăr bocanci şi tricouri ieftine şi rar mă interesează o bijuterie”, spune ea într-un interviu.

Avril nu e încântată de succes, nici de câştiguri financiare, ci de împlinirea ei… spirituală, după cum spune. Dar încă nu ştie cum să atingă această împlinire la care visează.

Surorile Olsen fac 1 miliard de dolari

Mary-Kate and Ashley Olsen au început să joace în filme pe vremea când erau nişte fetiţe blonde, cu codiţe. Au fost apreciate financiar pentru prestaţiile lor, cu 17 milioane de dolari. Au debutat în anii ’80 cu serialul ‘’Casa plină’’. Din acea perioadă, felele au început să se intereseze de haine şi să-şi transforme interesul într-unul lucrativ. Aşa a apărut imperiul Dualstar, care comercializează produse, anual, în valoare de 1 miliard de dolari. Este vorba în principal de piese vestimentare.

Sunt printre puţinii copii din showbiz care şi-au continuat cariera în alt domeniu şi au avut succes financiar consistent. În prezent, cele două gemene învârt contracte uriaşe care le permit, de fapt, să iasă la pensie la 30 de ani, aceasta în cazul în care şi-ar dori să nu mai facă nimic în viaţă.

Oprah Winfrey: Bani, bani, bani din adolescenţă!

Am lăsat-o la urmă pentru că nu face parte din generaţia Hannah Montana. Spre deosebire de marea majoritate a copiilor şi adolescenţilor care fac bani de la vârste fragede, Oprah a început să câştige la sfârşitul adolescenţei şi a continuat astfel toată viaţa.

Până la 19 ani a încercat să vândă orice doar ca să iasă din sărăcie. La 19 ani, a luat primul salariu de la un post de televiziune din Nashville, iar apoi a devenit co-prezentator şi prezentator la câteva show-uri TV, aceasta înainte să aibă faimosul ’’Oprah Winfrey Show’’.

Din 8 iunie 1986, spectacolul de televiziune s-a difuzat la nivel naţional şi a devenit cel mai vizionat show din istoria televiziunii. Oprah e miliardară în acest moment, chiar dacă s-a retras de la cârma produsului de televiziune care a făcut istorie.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Andreea Groza - Redactor colaborator
Mă întâlnesc în fiecare zi cu doctori. Pentru cei mai mulţi pământeni, care nu sunt ipohondri, probabil, acest comportament pare ciudat. Dar socializăm în cadrul unor interviuri în care noi, echipa, încercăm să aflăm poveşti scurte şi concise despre cum putem să funcţionăm optim. Fiecare ...
citește mai mult
Cel mai cool e să colecţionezi artă!
Cel mai cool e să colecţionezi artă!