Gwyneth Paltrow (51 ani) se află în mijlocul perimenopauzei – tranziția spre menopauză, tranziție ce durează uneori și câțiva ani, când femeile experimentează o sumedenie de simptome străine, de la bufeuri sau transpirații nocturne și până la insomnie, uscăciune vaginală sau menstră neregulată.
„Mă bucur că a avut loc o schimbare mare în cultură noastră și că femeile vorbesc despre asta acum. Pentru că în generația mamei mele nu a fost deloc așa”, a declarat actrița pentru pentru revista People.
Îndrăgita actriță avea doar 45 de ani când a început să observe o schimbare în corpul ei, așa cum a declarat chiar ea.
„Sunt într-adevăr în plină perioada de perimenopauză, așa că simptomele sunt ca un roller coaster, iar cel mai bun sfat pe care îl pot da este că fiecare femeie trebuie să se gândească la cea mai bună soluție pentru ea de acum încolo”, a explicat vedeta.
„Eu am încercat să mă concentrez pe sănătatea intestinală și pe sănătatea ficatului, pentru că hormonii în exces să poată fi eliminați de organism, iar simptomele să fie mai ușoare”, a mai adăugat ea.
Paltrow spune că, a vorbi mai mult despre menopauză, le poate ajuta și inspira pe femei să gestioneze altfel simptomele menopauzei. Și că procesul în sine trebuie să reprezintă o tranziție normală și absolut naturală.
Vezi această postare pe Instagram
„Mi se părea foarte ciudat, dar nu știam dacă ceea ce experimentez era ceva normal, nu aveam pe cine să întreb. Acum menstruația apare la fiecare 18 zile, o fi normal?”, adaugă ea, observând că prietenele ei treceau prin același lucru, dar nimeni nu a menționat asta vreodată. „Deci acum încercăm să vorbim mai mult despre asta.”
„Există o mulțime de opțiuni disponibile acum, fie că este vorba despre terapia cu hormoni bioidentici sau de diferite suplimente alimentare, și mă bucur că toată lumea vorbește despre asta, pentru că înainte era un subiect rușinos, un alt lucru pe care femeile îl acceptau suferind în tăcere”, spune Paltrow.
„Nu am nimic de ascuns. Mă bucur de acest nou capitol și sunt fericită că există o comunitate în care femeile pot găși sprijin”. Există inclusiv platforme create pentru femeile care trec prin asta, continuă ea, menționând Evernow, Midi Health și Stripes, a lui Naomi Watts.
Citește și: 7 semne că se apropie menopauza. Indiciile pe care le dau corpul și creierul
sursa foto: Profimedia