Dr. Cristian Andrei, medic specialist neuropsihiatru care de-a lungul anilor de practică a reușit să devină un soi de enciclopedia a relațiilor, a elaborat o hartă a acestora și a lămurit multe dintre controversele existențial amoroase, în cel mai nou episod de podcast „Altceva cu Adrian Artene”.
Desigur că una dintre temele pe care le-a abordat a fost infidelitatea, iar ce și-a dorit în special să puncteze a fost de ce ajung doamnele să calce strâmb într-o relație?
„Femeile înșală pentru că moare emoția într-o relație. Da, pentru că este deziluzionată. Nu pentru că hotărăște ea. Pentru că am vorbit cu mii de femei care au înșelat, majoritatea spun că nu a fost nicio chestie, că nu au câștigat nimic și că le este rușine cu ele. Altele spun au ajuns să fac ceva ce urau înainte foarte mult – de exemplu, le uram înainte pe cele care sunt amante și se bagă în familia altcuiva – spun ele. Și uite, eu acuma sunt cu un bărbat însurat. Lucrul ăsta se întâmplă pentru că în altă parte există o deziluzie majoră și ajunge să se mulțumească cu jumătăți. Uimitor este că nu șmecherașii sunt cei care sunt amanți, că ăștia știu cum să administreze lucrurile. Amanții ăia înflăcărați sunt ăștia care sunt familiști, care se chinuie să-și țină familia, îi demonstrează soției că o iubesc, fac eforturi să facă bani și pentru soție, și pentru amantă (…) Soția poate fi și amanta soțului. Sunt unii care se joacă cu asta”, a declarat dr. Cristian Andrei, în podcastul Altceva cu Adrian Artene.
Desigur că în cele mai bine de 60 de minute de discuție, reputatul medic a traversat cu explicații multe dintre aspectele care țin de sănătatea relațiilor: de la corectitudinea unui amor, până la tehnici simple de agățat.
TEME ABORDATE:
05:45 – Harta privirilor: primul pas către o femeie
09:50 – Cum să o seduci
14:15 – Tehnici de agățat
18:25 – Ce urmăresc femeile la bărbați la un prim contact
24:30 – De la harta teritoriilor la cea defensivă
32:20 – Decalajul dorințelor dintre bărbați și femei
38:15 – Lecție despre postludiu
40:30 – Semnele unei femei care iubește
44:00 – Ipocriziile dintr-un cuplu
47:30 – Fapte sau vorbe? „Au nevoie de vrăjeală”
50:00 – Cât de dificilă este decizia de a divorța
54:35 – De ce înșală femeile
57:40 – Corectitudinea care ucide o relație
01:01:55 – Digestia infidelității
„Salutare fiecăruia dintre voi. Ne-am reîntors la Altceva, de data aceasta cu un medic de suflete, un vindecător de inimi. Este fondatorul Institutului de Relații Umane, specialist în neuropsihiatrie, omul care a scris nu doar un manual, ci mai multe manuale despre relațiile de cuplu. Este omul mai citat și mai share-uit în acest mediul online decât liderul spiritual Osho. Bine ați venit, domnule doctor Cristian Andrei!”, spune în deschiderea dialogului, Adrian Artene, realizatorul podcastului.
Dr. Cristian Andrei este medic specialist neuropsihiatru din 1994. Practică în sistem privat psihiatria, fiind preocupat de problemele de cuplu, dezvoltarea, adaptarea și consilierea relațiilor interumane. Este atestat în teorii ale personalității, psihoterapii cognitive, terapia bolilor afective, cercetare psihiatrică. Educator pentru sănătate, efectuează vizite lunare în liceele bucureștene și în țară, pe teme de dezvoltare sexuală a adolescenților și în cadrul unor campanii împotriva consumului de alcool: Fii cool fără alcool, Alcoolul nu te face mare.
Dr. Cristian Andrei este editor corespondent al The British Journal of Psychiatry și autor a peste 1500 de articole, cărți și diverse alte materiale, abordând teme vaste – de la relațiile interumane și sfaturi pentru părinți și adolescenți, până la aspecte legate de psihologia teritoriului virtual și psihologia fractală.
Președinte fondator al Institutului de Relații Umane, dr. Cristian Andrei și echipa de specialiști sustin în cadrul institutului seminarii, ateliere de lucru și conferințe pe teme diverse, abordând aspecte ce vizează atât organizațiile și angajații acestora, cât și tematici care fac parte din cotidian și care preocupă ființa umană.
De asemenea, el este președinte al Fundației Estuar, orientată spre servicii de consiliere, recuperare, reabilitare și reinserție socială pentru adulțiii cu probleme de sănătate mintală.
EPISODUL COMPLET POATE FI VIZIONAT PE CANALUL OFICIAL DE YOUTUBE „ALTCEVA CU ADRIAN ARTENE”:
HĂRȚILE IUBIRII. DR. CRISTIAN ANDREI prescrie „rețeta fericirii” în cuplu!
ABONEAZĂ-TE la canalul de Youtube „Altceva cu Adrian Artene” acolo unde, în fiecare sâmbătă de la ora 19:00, ai ocazia să descoperi în PREMIERĂ, ALTCEVA, un podcast care-ți antrenează mintea și-ți hrănește sufletul.
Conținutul „Altceva cu Adrian Artene” poate fi urmărit și pe conturile de Facebook, Instagram, TikTok, dar și pe grupul de WhatsApp.