Heidi Klum a transmis recent pe Instagram faptul că speculațiile potrivit cărora ar consuma doar 900 de calorii pe zi, cu mult sub necesarul zilnic pentru o femeie activă cum este ea, sunt total eronate.
Potrivit People, modelul astăzi în vârstă de 50 de ani a spus că nu pune accent pe calorii atunci când mănâncă.
„Tocmai am ajuns acasă și niște prieteni mi-au trimis aceste articole cum că mănânc doar 900 de calorii. Vreau să vă spun că nu mi-am numărat niciodată în viața mea caloriile și să nu credeți tot ce citiți. Deci, nu-mi număr caloriile”, a precizat ea.
Îndrăgitul top model a explicat și modul în care au apărut aceste zvonuri.
„Cineva m-a întrebat cât cântăresc, am urcat pe cântar și i-am arătat și… nu știu, s-a făcut legătură cu asta și au scris o grămadă de minciuni. Unii doar inventează povești. Cineva scrie și pe urmă toți sar să citească”, a comentat ea.
View this post on Instagram
Klum a ținut să precizeze și faptul că o dietă bazată pe 900 de calorii/zi nu doar că nu este sănătoasă, dar poate avea și urmări grave.
„E foarte trist, fiindcă, știți, oamenii citesc așa ceva și pot să o urmeze, iar asta nu e bine pentru ei”, a conchis aceasta pentru People.
Afirmațiile lui Klum ajung mereu în atenția presei. Nu demult, aceasta a decis să blocheze comentariile negative de pe contul ei de Instagram, urmărit de nici mai mult nici mai puțin de 11,3 milioane de internauți de pretutindeni. Explicația? Vedeta vrea să își protejeze sănătatea mintală, așa cum a declarat chiar ea.
Citește și: Gwyneth Paltrow a devenit virală după ce a arătat ce conține frigiderul ei