În urmă cu 3 ani, Michael Douglas a anunţat că fusese diagnosticat cu cancer orofaringian, în stadiul al Iv-lea, cu metastaze. Medicii nu-i mai dădeau mult de trăit, ziarele îl vânau pentru a surprinde fotografii care mai de care mai şocante cu actorul aflat pe ultima sută de metri, iar soţia lui, Catherine Zeta Jones s-a internat într-o clinică de psihiatrie pentru a face faţă stresului.
În prezent, lucrurile se pare că s-au schimbat în bine, din fericire! Actorul în vârstă de 68 de ani a reuşit să învingă cumplita boală şi, cu toate că în urmă cu 3 ani se vorbea despre metastaze generalizate, acum este bine.
Prezenţi la cea de-a 40-a ediţie a Galei Aniversare Chaplin Award, în New York, soţii Michael Douglas şi Catherine Zeta Jones au apărut foarte bine dispuşi şi într-o formă bună. Michael se pare că a depăşit momenutl de acum 3 ani când toată lumea se aştepta să moară, dat fiind stadiul avansat al bolii.
Actorul a dezvăluit, în urmă cu 3 ani, că a fost diagnosticat cu cancer în stadiu avansat în Canada, după ce mai mulţi medici americani nu reuşiseră să-i pună un diagnostic corect. A urmat chimioterapie şi radioterapie, a urmat un regim de îngrăşare pentru că pierduse mai bine de 14 kg, iar în ianuarie 2011 a anunţat că tumoarea i-a dispărut. Lunar este nevoit să meargă la controale pentru că riscul de recidivă este destul de mare.