Interviu cu campioana olimpică la spadă Ana Maria Popescu, realizat în 2013 de „Ce se întămplă, doctore?”

Atunci când campioana la scrimă îţi povesteşte despre momentul în care a intrat în sala de scrimă, moment în care a realizat că pentru asta s-a născut, ţi se face pielea de găină.
  • Publicat:

Atunci când campioana la scrimă îţi povesteşte despre momentul în care a intrat în sala de scrimă, moment în care a realizat că pentru asta s-a născut, ţi se face pielea de găină.

Realizezi că fiecare dintre noi nu trebuie să se oprească din căutări până îşi găseşte “drumul”. Sportiva transmite energie pozitivă, optimism şi, prin exemplul personal, inspiră.

CSÎD: Cât de greu este să fii în pielea campioanei Ana Maria Brânză?

Ana Maria Brânză: Este plăcut să trăieşti în pielea campionului, atâta timp cât îi acorzi atenţie şi omului din tine! În interiorul meu trăiesc două persoane, omul şi sportivul. Ca să ajung sportivul recunoscut şi apreciat de astăzi, am renunţat de multe ori la omul din mine! Când mă întreb dacă am făcut bine, răspunsul îl ştiu deja… Este DA. Şi cel mai plăcut pentru Ana-Maria Brânză este să întâlnească oameni care îi apreciază munca, o susţin şi îi spun că-i inspiră prin ceea ce face!

CSÎD: Cum reuşeşti să fii atât de naturală, modestă, amuzantă şi cu capul pe umeri având în vedere celebritatea, stresul şi lumea în care trăim?

A.M.B.: Este, pur şi simplu, felul meu de a fi! Trăim într-o lume agitată şi grăbită, uităm de multe ori să fim amabili şi să ne zâmbim, tocmai de aceea încerc să împart zâmbete oriunde merg! Măcar pentru o secundă să am impresia că am schimbat ceva :).

Cât despre celebritate, nu urăsc nimic mai mult decât a fi încadrată în categoria „vedete”! Sunt doar un om norocos care a întâlnit oamenii potriviţi pentru a ajunge să-şi îndeplinească visul! Asta nu mă face mai bună sau mai frumoasă decât cei care poate nu au avut aceeaşi şansă în viaţă! Poate doar mai cunoscută şi asta îmi dă ocazia să îi ajut pe alţii să-şi îndeplinească visele!

CSÎD: Cum arată o zi din viaţa ta? Dar o noapte?

A.M.B.: Fiecare zi trebuie să înceapă cu un mic dejun copios! Nu este doar cea mai importantă masă, este un adevărat ritual şi probabil cel mai liniştit moment al zilei. Apoi mă îndrept spre sala de antrenament unde petrec, în medie, 2-3 ore. După antrenament, în funcţie de intensitatea lui, aleg să merg la saună sau masaj. Urmează un alt moment plăcut al zilei: prânzul. După care, obligatoriu, o oră de odihnă. Cât să-mi recapăt energia pentru următoarea şedinţă de pregătire, care durează aproape 2 ore şi este o continuare a temei de dimineaţă.

Dacă simt că mai am rezerve de energie, merg la bazin sau ies să alerg. Serile sunt dedicate celorlalte pasiuni, familiei şi prietenilor. Iar nopţile, cu mici excepţii, sunt dedicate somnului! Zi normală de om care nu petrece 8-10 ore într-un birou şi acesta este încă un motiv pentru care mă consider norocoasă!

CSÎD: Îmi spuneai că scrima nu are legătură cu înălţimea, greutatea sau dieta. Dar cu ce are legătură?

A.M.B.: Aşa cum am mai spus, într-o sală de scrimă poţi întâlni fete înalte şi foarte slabe sau scunde şi cu câteva kilograme în plus, nu există un tipar anume pentru scrimă. În schimb, are o strânsă legătură cu viteza sub mai multe aspecte: de reacţie, de deplasare, de execuţie, îndemânare, precizie, intuiţie. Scrima este un sport complex şi cea mai bună definiţie îmi pare a fi „arta de a lovi, fără a fi lovit”!

CSÎD: Cum te destresezi?

A.M.B.: Chiar dacă nu pare, sunt o persoană extrem de leneşă! Iar o zi fără stres pentru mine este echivalentul unei zile de leneveală! Dar pentru că nu îmi permit acest lux de câte ori mi-aş dori, apelez la serviciile centrului de înfrumuseţare al unui bun prieten. O oază de linişte, un loc în care-ţi uiţi grijile şi unde te încarci cu frumos! Clipele petrecute acolo îmi oferă energie pentru următoarele provocări!

CSÎD: Cum a fost la şedinţa foto pentru Ce se întâmplă, doctore?

A.M.B.: A fost o bucurie să particip la şedinţa foto pentru Ce se întâmplă, doctore? Am avut ocazia să întâlnesc oameni frumoşi, profesionişti, să joc anumite roluri şi să înţeleg că munca de fotomodel nu-i aşa uşoară precum pare! Echipa de stilişti a scos la suprafaţă o altă faţă a Anei Brânză pe care, recunosc, rareori o văd şi eu 🙂 Iar fotograful Adi Stoicoviciu, pe lângă faptul că este un profesionist desăvârşit, prin sfaturile pe care mi le-a dat, m-a ajutat să trec peste acea „teamă de obiectiv” şi să mă port natural în faţa aparatului foto! A fost o experienţă frumoasă şi cu siguranţă mi-aş dori să o repet!

CSÎD: Eşti implicată în multe proiecte ce ţin de promovarea unui stil de viaţă sănătos. Vorbeşte-ne despre ele!

A.M.B.: Am trăit toată viaţa prin sport şi pentru sport, dar târziu am înţeles diferenţa dintre un antrenament sportiv şi mişcarea de plăcere. La antrenament se întâmplă să fie zile în care nu-mi iese nimic şi nu tot timpul ies din sală cu zâmbetul pe buze, pe când după o oră de mişcare mă simt plină de energie şi tonică. După ce am descoperit aceasta diferenţă, m-am gândit că mişcarea poate fi răspunsul pentru problemele multor oameni.

Am cunoscut persoane care au început să facă sport pentru a-şi învinge timiditatea sau care ieşeau să alerge atunci când erau nervoşi şi-şi doreau să spargă totul în cale. Aşa am ajuns să mă implic în multe evenimente sportive la care particip pentru a convinge oamenii câtă bucurie îţi poate aduce sau câte probleme îţi poate rezolva o simplă alergare, de exemplu.

Bineînţeles, cea mai apropiată sufletului meu este campania „Aleargă de ziua ta„. Este un proiect adresat oamenilor care vor să-şi serbeze ziua de naştere într-un mod inedit. Ideea a pornit de la faptul că urma să-mi fac ziua de naştere şi vroiam să fie ceva special! M-am gândit că ar fi interesant să organizez un cross! Aşadar, evenimentul de lansare a avut loc pe 24 noiembrie şi pot spune că a fost cea mai frumoasă zi de naştere la care aş fi putut visa vreodată! Am avut în jurul meu familia, prietenii, mari campioni, dar şi oameni care s-au bucurat să alerge şi să-şi facă noi cunoştinte.

Şi pentru a demonstra că ne putem distra şi putem bucura şi pe alţii, am ales că în loc de cadouri, fiecare participant să doneze pentru o cauză aleasă de mine. Cauza mea a fost „Căsuţa piticilor autişti”, un proiect al Asociaţiei AITA! Cu ajutorul invitaţilor şi sponsorilor, am reuşit să le mobilăm căsuţa pentru ca ei să-şi poată continua activitatea într-un mediu plăcut! Detalii şi informaţii despre campanie se găsesc pe www.aleargadeziuata.ro! Sunt convinsă că există mulţi oameni care vor să se distreze şi să facă un bine în acelaşi timp, îi aşteptăm cu drag alături de noi.

CSÎD: Iubeşti teatrul. Cât de des ajungi? Ce piese preferi? Ce experienţe interesante ai?

A.M.B.: Cred că întotdeauna l-am iubit, dar nu i-am acordat timp. În copilărie mergeam cu clasa la teatru şi eram fascinată de actori! Încă mă fascinează acei oameni, cum pot să treacă de la o stare la alta, cum pot transmite acea stare, cum te fac să trăieşti povestea lor… şi cum pot apoi să fie oameni normali ca şi noi! Norocul meu a fost să întâlnesc anul trecut o mare iubitoare de teatru şi astfel am ajuns la piese pe care îmi doream demult să le văd: „Dineu cu proşti”, „Revizorul”, „Confesiuni despre viaţă şi artă”, „Un bărbat şi mai multe femei”, „Tom&Jerry” şi sunt multe altele la care sper să ajung curând!
A merge la teatru este un răsfăţ, este momentul meu de frumos, iar faptul că am avut ocazia să cunosc unii dintre actori, îmi întăreşte ideea că aceşti oameni sunt speciali!

CSÎD: Călătoreşti des. Ce duci cu tine? Ce iei de acolo?

A.M.B.: Călătoresc mult în „interes de servici” şi întotdeauna duc cu mine dorinţa de a cuceri o medalie în locul în care ajung! Chiar dacă am ajuns în multe locuri, nu mă pot mândri cu faptul că am vizitat foarte multe. Timpul petrecut înainte sau după competiţie e scurt şi uneori e frustrant să fii atât de aproape de locuri în care ai visat să ajungi şi să nu te poţi bucura de ele.

Încă visez la ziua când mă voi întoarce acolo ca simplu turist! Şi încerc să aduc cu mine tot ce e mai frumos acolo. Nu-mi plac obiectivele turistice! Când ajung într-un loc nou, îmi place să merg şi să văd oamenii aşa cum sunt ei, cum trăiesc, cum se bucură şi dacă tot suntem aici, Cuba este ţara mea preferată şi acolo am învăţat că te poţi bucura de viaţă azi, fără a te gândi că mai există şi mâine!

CSÎD: Planuri pentru întocmirea unei familii ai în viitorul apropiat?

A.M.B.: Întrebarea aceasta se încadrează în categoria „omul Ana Brânză” şi nu, nu am în vedere astfel de planuri. Momentan mă concentrez asupra carierei sportive şi a proiectelor în care sunt implicată. Ştiu că va veni şi vremea aceea şi că nu există momentul potrivit pentru asta, dar îmi place să cred că mai am timp să „copilăresc”.

CSÎD: Ce vezi prin mască?

A.M.B.: Îţi vezi adversarul şi nimic altceva. Îl vezi şi ştii că este acolo să te oprească din drumul tău spre împlinirea unui vis şi datoria ta este să nu-l laşi, să fii mai bun ca el! Pentru a înţelege cum vezi prin masca de scrimă, te poţi uita printr-o plasă de ţânţari, este aceeaşi senzaţie. În asalturile din competiţie, când eşti foarte concentrat, poţi vedea privirea adversarului şi poţi şi „ghici” următoarea mişcare. Totul ţine de antrenament şi obişnuinţă!

CSÎD: Ce simţi când câştigi o medalie?

A.M.B.: ÎMPLINIRE! Ai sentimentul că ţi-ai făcut datoria! Ştii că oamenii care au crezut în tine sunt fericiţi şi asta te bucură! Cei care au lucrat cu tine se simt răsplătiţi! Cei care nu te cunosc sunt mândri că-i reprezinţi! Este un amalgam de sentimente, doar că pe moment eşti prea consumat să le înţelegi!

CSÎD: Sportul schimbă vieţi?

A.M.B.: Pe a mea a schimbat-o, deci poate! Nu mă pot gândi la altceva ce aş fi putut face în viaţa la fel de bine ca şi scrimă! Atât performanţa, care creează campioni, cât şi sportul de masă care creează oameni! Faceţi mişcare oameni buni, zâmbetul e inclus 🙂

Fotografii de: Adi Stoicoviciu
Realizator: Mădălina Drăgoi
Make-up artist: Adriana Hăloiu
Hair stylist: Kinga Core, Tribute by GS
Vestimentaţie Peek & Cloppenburg, Intersport, H&M
Locaţie: Promenada Mall

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult