Au trecut ani de zile de când Irina Nicolae, fosta membră a trupei ASIA, a decis să părăsească România și să se mute în Budapesta, acolo unde trăiește fericită alături de soțul ei, Marius Vizer și Scarlett Maria, fetița pe care o au împreună.
Viață însă nu a fost blândă cu aceasta, Irina confruntându-se cu un episod marcant: pierderea unei sarcini. Cât de greu i-a fost și cum a reușit să depășească această traumă, a povestit ea însăși în cadrul celui mai recent interviu.
„A fost o naștere indusă, naturală, din cauza unor probleme medicale pe care le-am descoperit mai târziu. A fost o experiență pe care nu o doresc nimănui, dar viața nu menajează pe nimeni și trebuie să luăm totul așa cum vine. Sunt recunoscătoare că am reușit să rămân întreagă la minte, deși sufletul îmi era frânturi, dar am știut și am simțit că va veni ziua în care am să îmi strâng în brațe copilul și că trebuie să mă ridic, să merg mai departe, să lupt, să nu renunț și să nu uit că Dumnezeu este lumină și iubire!
Nu am apelat la niciun ajutor, doar la cel divin. Dumnezeu mi-a arătat că sunt mai puternică decât știam și Îi mulțumesc că nu m-a părăsit niciodată.”, a explicat Irina Nicolae, într-un interviu pentru revista Viva!
Aceasta a mai spus și că este recunoscătoare pentru faptul că a reușit să rămână puternică din punct de vedere psihic, deși sufletul îi era distrus. A mărturisit că nu a apelat la niciun ajutor specializat, deși trauma a fost una cumplită.
View this post on Instagram
La câțiva ani după pierderea primei sarcini, solista a rămas din nou însărcinată și de data aceasta a adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă, pe care a botezat-o Scarlett Maria.
„Fetița mea știe că are o surioară acolo, în cer, și un frate, băiatul soțului meu din prima căsătorie, și pentru că am avut întotdeauna senzația, mai ales după ce am născut-o pe Scarlett, că este lângă mine în cameră, pentru că fetița mea se uită tot timpul într-un colț și zâmbea și gângurea. Și mai târziu, când a început să crească, mi-a zis „Mami, de ce îngerii sunt albi și au aripi?” – eu nespunându-i niciodată cum arată îngerii. Și i-am zis „Ai văzut un înger?”, Și a zis „Da, este aici cu mine tot timpul”, a conchis Irina Nicolae.
Citește și: Gwyneth Paltrow, mărturisire şocantă: a pierdut o sarcină şi a fost în pericol de moarte
FOTO: Instagram @in_moonlightdreamer