John Ashton a murit în Fort Collins, Colorado, a anunțat familia să într-o declarație publicată duminică de managerul lui Ashton, Alan Somers. Diagnosticul stabilit: cancer.
„John lasă în urmă o moștenire de dragoste, dăruire și slujire. Memoria lui va fi întotdeauna prețuită de soția, copiii, nepoții, fratele, surorile, familia extinsă și toți cei care l-au iubit.
Impactul lui John asupra lumii va și și el amintit și sărbătorit pentru generațiile viitoare”, a declarat managerul său, potrivit The Independent.
Familia lui Ashton a cerut ca donațiile să fie făcute către centrul de îngrijiri paliative Pathways Hospice Care. Actorul s-a născut în Springfield, Massachusetts, iar cariera sa a început după ce a absolvit Școala de Teatru a Universității din California de Sud.
Într-o carieră care s-a întins pe mai mult de 50 de ani, Ashton a fost o figură obișnuită în seriale TV și filme, inclusiv „Midnight Run”, „Little Big League” și „Gone Baby Gone”.
Dar în filmele „Beverly Hills Cop”, Ashton a jucat un rol esențial într-un trio de neuitat. Deși Axel Foley al lui Eddie Murphy, un detectiv din Detroit care urmărea un caz în Los Angeles, era rolul principal, cei doi detectivi locali – Billy Rosewood (Judge Reinhold) și Taggart al lui Ashton – erau colaboratorii lui Axel, uneori reticenți, alteori dornici.
În afara carierei sale, Ashton a fost căsătorit cu Victoria Marie Runn din 1968 până când au divorțat doi ani mai târziu. În 1976, s-a căsătorit cu Bridget Baker-Ashton, iar cuplul a rămas împreună până în 2001. Actorul a avut câte un copil din fiecare căsnicie.
Sursă foto: Profimedia.