Kim Kardashian a declarat în cel recent episod al reality show-ului american cu același nume (The Kardashians) faptul că este îngrijorată că are coccigodinie. Aceasta i-a spus mamei sale, Kris Jenner, că are o senzație de durere apăsătoare în timp ce stă în picioare.
„Mă doare spatele”, a spus ea. Dar nu știu dacă sunt doar ridicolă”, a dezvăluit vedeta.
Kris (68 de ani) a crezut inițial că fiica sa, Kim (43 de ani), ar putea avea discuri deplasate la nivelul coloanei vertebrale.
„Știi că scolioza are un istoric în familia noastră”, a remarcat Kris, deși Kim a respins ideea.
Pentru Kim, problema de sănătate a apărut în săptămânile premergătoare Galei Met din 2023, episodul în care ea este filmată încercând ținuta ei din perle de la Schiaparelli înainte de balul anual de modă.
Anul acesta, vedeta a ales să poarte o rochie mulată care a fost cusută cu peste 50.000 de perle de apă și 16.000 de pietre prețioase.
Coccigodinia este destul de dureroasă, susțin medicii. Afecțiunea este de obicei tratată cu medicamente la domiciliu și pachete cu gheață, deși unele cazuri rare necesită injecții sau chiar intervenții chirurgicale.
Simptomele coccidiniei sunt dureri persistente în zona coccisului dintre fese. Poate fi deosebit de dureros în poziție de șezut. Unii oameni au dificultăți la mersul cu mașina/ șofat.
Durerea de coccis are potențialul de a deveni cronică, cu o durată mai mare de 3 luni, dacă instabilitatea structurală a oaselor persistă și mușchii și ligamentele din jur continuă să fie încordate și/sau dacă există o inflamație locală.
Tratamentul pentru coccidinie poate include administrarea de analgezice pentru ameliorarea durerii, terapie fizică, aplicarea de comprese calde sau reci și în unele cazuri, infiltrații spinale. Uneori, intervenția chirurgicală poate fi necesară în cazurile severe.