Meniu de Paşte a la MasterChef!

Într-un interviu acordat protvmagazin.ro, cei trei juraţi de la ”MasterChef” au dezvăluit secretele unei mese perfecte pentru ziua de Paşte. Care sunt acestea, dar şi ce planuri au de Sărbători, aflăm imediat!
  • Publicat:
Meniu de Paşte a la MasterChef!

Într-un interviu acordat protvmagazin.ro, cei trei juraţi de la ”MasterChef” au dezvăluit secretele unei mese perfecte pentru ziua de Paşte. Care sunt acestea, dar şi ce planuri au de Sărbători, aflăm imediat!

– Cum arată în opinia dvs. meniul perfect pentru această zi?

Sorin Bontea: E greu de spus, fiecare îşi face meniul după preferinţe. Eu unul aleg mereu ciorbiţa de miel, drob, friptură, ouă roşii şi cozonac sau pască. Ah, şi bineînţeles salata cu ceapă verde, roşii, ridichi, salate verde! Fără alte platouri speciale de mezeluri sau alte nebunii.

Cătălin Scărlătescu: În primul rând trebuie să ai ouă roşii, drob, apoi borş şi pe urmă alte nebunii cum ar fi rulada de miel, stufat, friptură. La final adăugăm cozonac, neapărat însoţit de un pahar cu lapte, pentru că laptele linişteşte stomacul, după atâtea preparate cu ceapă şi usturoi.
 

Florin Dumitrescu: Paştele celebrează tradiţia şi este una dintre acele sărbători în care te bucuri de familie. Masa tradiţională românească de Paşte cu drob de miel, ciorba, friptura la cuptor, pasca, cozonaci şi vin de ţară… sunt gusturile care ne sunt întipărite în minte încă de mici. Meniul perfect tine în primul rând de starea de spirit şi de atmosfera de la masă. Atâta timp cât eşti cu familia poţi mânca orice.

– Ne puteţi da un sfat util pentru masa de Paşte?

Sorin Bontea: Mare grijă la ce mâncaţi şi cât mâncaţi în aceste zile. Aceeaşi problemă o avem şi de Crăciun, când oamenii mănâncă foarte mult şi greu. Nu intra zilele în sat, trebuie avut grijă, e important să mâncăm din toate câte puţin.

Cătălin Scărlătescu: Să nu mâncaţi mult, ci puţin şi des.

Florin Dumitrescu: Nu faceţi excese! Orice aţi mânca, nu faceţi excese! Nu gătiţi prea multe feluri pentru că nu veţi reuşi să mâncaţi atât de mult şi mâncărurile tradiţionale de Paşte, dacă nu sunt proaspete, pot dăuna grav sănătăţii. Gătiţi puţin, câteva feluri cu care să vă întâmpinaţi familia şi atât. Nu contează ce mănânci, ci cât mănânci şi cu cine!

– Unde veţi petrece de Sărbători?

Sorin Bontea: Ca în fiecare an, Paştele este o sărbătoare pe care o petrecem în familie. Fie stăm acasă, fie că mergem acasă la mama mea, ceea ce contează este să fim împreună. Respectăm toate tradiţiile de Paşte, vopsim ouă şi ne întrecem la ciocnit, mergem la Slujba de Înviere şi apoi ne aşezăm la masa festivă, de pe care nu lipsesc cirobita de miel, friptură, drobul şi plăcintă.

Florin Dumitrescu: Anul acesta va fi pentru mine şi Cristina ultimul Paste în doi, pentru că în vară se va naşte fetiţa noastră. Vom sărbători aşadar împreună, în linişte, vom vopsi ouă roşii şi vom merge să luăm Lumina.

Cătălin Scărlătescu: Pentru că anul acesta Paştele vine imediat după 1 mai, eu vor sărbători la mare. Vom avea o săptămână întreagă la dispoziţie. Mergem în gaşca mare şi sper să avem vreme bună, pentru că vrem să gătim miel în toate felurile posibile, în aer liber. Aşa că după 1 mai la mare, începem pregătirile pentru Paşte, tot la malul mării.


 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult