Mihai Neșu a simțit chemarea lui Dumnezeu după accidentul din 2011: „Paralizia e ca un pedagog pentru mine”

  • Publicat:

Mihai Neșu a fost invitatul lui Adrian Artene, într-o ediție specială a podcastului „Altceva cu Adrian Artene”, care a fost difuzat sâmbătă, 23 decembrie, pe canalul de Youtube „Altceva cu Adrian Artene”.

Printre altele, fostul fotbalist de la Steaua spune că, deși accidentul din 2011, în urma căruia a rămas paralizat, a reprezentat o piatră de încercare uriașă în viața sa, tragedia l-a apropiat de Dumnezeu.

„Totul a apărut în urma unei chemări pe care ai avut-o, unei chemări din partea lui Dumnezeu după acel episod dramatic din mai 2011, atunci când ai avut acel accident. Cât a durat până i-ai auzit glasul lui Dumnezeu? Sau erai cumva surd și nu l-ai auzit? spuneai șase ani ai traversat diferite neliniști”, l-a întrebat Adrian Artene.

Păi e greu de spus, fiindcă noi suntem, oricât am vrea ne dăm, zic așa, credincioși, eu cel puțin, suntem totuși departe de Dumnezeu și e foarte greu discernem glasul lui Dumnezeu de toate gândurile astea murdare din mintea noastră. Dar vreau cred după accident, gândul pe care l-am avut, fiind acolo la clinică, în Olanda, când vedeam clinica aia frumoasă recuperare și mai ales secția de copii de acolo, mi-a venit atunci gândul dacă voi întoarce acasă, fac și eu ceva pentru copiii din România, vreau cred acela a fost un gând de la Dumnezeu, de la care a plecat practic toată viața mea de atunci încolo. Toată viața mea de după accident, bineînțeles, cu toate frământările ei inițiale, câțiva ani buni până mi-a liniștit un pic Dumnezeu sufletul și m-am implicat foarte mult în fundații… mi-a dat un sens de a trăi minunat.

Până atunci a fost a fost mai mai complicat, dar vreau cred acel gând a fost gândul lui Dumnezeu care practic m-a ghidat spre ceea ce trebuie fac de folos în viață în situația asta în care am ajuns. Practic, eu văd așa, ca o «pedagogie» de la Dumnezeu accidentul meu. M-a ajutat mult în viață și am mai spus și în alte dăți, pentru mine paralizia la început a fost ceva foarte greu de acceptat. Eu acum o văd ca pe un pedagog care este alături de mine tot timpul și atunci când, poate, mă simt prea bine și încred în ce chestii fac eu mi se pare fac nu știu ce, paralizia îmi aduce aminte fără ajutorul lui Dumnezeu nu nu putem face nimic bun în viață.Dar cu ajutorul lui Dumnezeu putem face lucru de de neimaginat și pentru asta îi mulțumesc lui Dumnezeu există Crăciunul și a venit pentru noi ne mântuiască și ne și arate calea spre mântuire”, a fost răspunsul lui Mihai Neșu.

Adrian Artene l-a vizitat pe fostul sportiv, actualul Binefăcător, în casa lui de la Oradea, care nu-i este domiciliu, ci existență, și se numește Complexul de Recuperare Sfântul Nectarie, un centru în care copiii cu dezabilități, dar și aparținătorii lor vor putea să beneficieze de servicii medicale de top. Aici, într-o discuție care s-a prelungit pe parcursul a mai multor ore, s-a „născut” episodul de săptămâna aceasta al podcastului „Altceva cu Adrian Artene”, un episod special de Crăciun, o poveste care ne ajută pe noi, pe fiecare dintre noi, să înțelegem că viața este regină, indiferent de forma ei.

Există oameni care sunt ALTCEVA! Dar există și locuri care sunt ALTCEVA! Într-un asemenea loc, am filmat, la Oradea, ediția specială a podcastului pe care vi-l propun sâmbăta aceasta, dinaintea Crăciunului! Este un loc al miracolelor. Acolo, într-un campus de recuperare care prinde contur de la o zi la alta, l-am găsit pe Mihai Neșu, omul ALTCEVA pentru care nu există nu se poate! Mulțumiri, Mihai, fiindcă ai acceptat să ne fii gazdă! Urmăriți sâmbătă, 23 decembrie, ora 19.00, pe canalul de Youtube ”ALTCEVA cu Adrian Artene”, un dialog despre credință și miracole!”, a scris Adrian Artene după întâlnirea cu imensul Mihai Neșu.

Cine dorește SĂ DONEZE 2 EURO pentru FUNDAȚIA „MIHAI NEȘU”, poate trimite un SMS cu cuvântul „CRED” la numărul de telefon 8844.

CONȚINUTUL MARCA „ALTCEVA CU ADRIAN ARTENE” POATE FI URMĂRIT INTEGRAL PE URMĂTOARELE CANALE:

facebook.com/AltcevacuAdrianArtene 

instagram.com/altcevacuadrianartene

tiktok.com/@altcevacuadrianartene 

Adrian Artene – autor Gândul

‎ ALTCEVA de pe WhatsApp: https://whatsapp.com/channel/0029VaI1WuI5vKA5T4qiIy0d

Urmărește CSID.ro pe Google News