Actrița Anisia Gafton a uimit pe toată lumea după ce a suferit o intervenție chirurgicală la nas. Unii au criticat-o pentru felul în care arată acum, însă vedeta a dezvăluit motivul pentru care a avut nevoie de această operație. A explicat totul în mediul online!
Anisia Gafton și-a luat fanii prin surprindere, după ce și-a operat nasul. Ea a anunțat pe rețelele de socializare că intervenția a fost una de natură medicală. Actrița a recunoscut că avea o problemă de sănătate de mai multă vreme.
„Asta sunt eu, fără filtru. Voiam să lămuresc câteva aspecte. Pentru că sunt o persoană sinceră și asumată, am ales să fac public faptul că mi-am făcut o operație de deviație de sept, operație pe care trebuia să mi-o fac în urmă cu ani buni în urmă, în ultima vreme s-a complicat cu nara stângă. Nu mai respiram deloc, iar pe lângă asta am ales să fac o schimbare estetică, schimbare de care eu sunt foarte mulțumită.
Consider că mă întinerește câțiva ani, în ciuda părerilor unora sau altora. N-ai cum să mulțumești pe toată lumea, așa că mergem mai departe. Această operație de sept, cu operația estetică au mers mână în mână. Gândiți-vă invers, dacă-mi făceam doar operația estetică ce se întâmpla cu interiorul meu, adică afară frumos și înăuntru stricat, ca și cum ai avea o mașină frumoasă și înăuntru când intri are motor de trabant. E ca și cum afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul, afară o casă frumoasă și înăuntru șantier. De aceea s-a împletit foarte bine sănătatea cu esteticul. Acesta nu este rezultatul final. Rezultatul final al operației se va vedea abia peste 6 luni sau un an”, a transmis Anisia Gafton, pe contul personal de Instagram.
Sursa foto: Facebook Anisia Gafton