Nicole Kidman i-a gasit deja un logodnic fiicei sale, Sunday Rose, care are aproape 3 luni.
Nicole considera excelente casatoriile "aranjate" si i-a promis colegului sau de breasla, Russell Crowe, ca-i ofera mana lui Sundey pentru fiul sau de 2 ani, Tennyson.
Russel Crowe a declarat pentru people.com: „Nicole l-a vazut pe fiul meu cel mic, Tennyson, s-a uitat la mine si mi-a zis ca ea crede cu tarie in casatoriile aranjate”. „Sigur a facut legatura intre Sunday si Tennyson, asa ca Tennyson este deja logodit”. Crowe a explicat ca „aranjamentul” a fost facut in timpul unei vizite la casa actorului din Australia, unde acesta locuieste cu sotia sa, Danielle.
„Nicole si Keith au adus-o pe Sunday intr-o duminica. Este un copil frumos si cu trasaturi delicate”, a povestit el. Russell Crowe (44 de ani) are doi copii, Charles si Tennyson, in timp ce, pentru Nicole Kidman, Sunday Rose este primul copil biologic. Ea ii mai creste pe Isabella (15 ani) si Connor (13 ani), adoptati impreuna cu Tom Cruise.