Nonconformista P!nk

P!nk a fost mereu o rebela. Si nu s-a dezis de acest titlu niciodata in viata. Stilul nonconformist adoptat pe scena se asorteaza si cu viata privata. Drept dovada, l-a intrebat pe printul Albert de Monaco daca are piercing in penis, i-a scris printului W
  • Publicat:
Nonconformista P!nk
Nonconformista P!nk

Pe numele sau real Alecia Beth Moore, Pink s-a nascut acum 28 de ani, in Doylestown, Philadelphia, „intr-un mediu normal pentru o familie cu probleme”, dupa cum ea insasi il descrie. Parintii, Judy si Jim, s-au despartit cand ea avea doar 9 ani, fapt care i-a marcat copilaria si chiar cariera muzicala, P!nk abordand nu o data tema familiei aflate in impas in melodiile sale. De exemplu, hitul „Family Portrait” (2002). Pentru a se razbuna pe situatie si indirect pe parinti, Alicia a adoptat un comportament de departe nepotrivit pentru varsta sa. La 13 ani, fuma, consuma alcool, experimenta droguri si s-a tatuat. Insa a fost constienta ca nu acesta este drumul sau pentru ca isi dorea sa devina artista. Desi nu a putut renunta foarte usor la acest stil de viata haotic, a incercat sa nu depaseasca masura, documentandu-se spre exemplu, despre cate droguri poti lua fara sa te „sinucizi”. S-a oprit dupa ce trei prieteni i-au murit din cauza supradozelor. „Majoritatea celor care se drogheaza o fac fie din plictiseala, fie pentru ca se simt pierduti si nu mai au incredere in sine”, a declarat intr-un interviu cantareata. Ea nu-si reneaga originile sau trecutul, dar este constienta ca unii tineri ii pot copia metehnele din adolescenta. Insa spera ca fanii sa fie inspirati doar de reusitele ei.

Succes si fara studii
In perioada cand avea aceste probleme, mama sa a hotarat ca nu o mai poate creste si a dat-o in grija tatalui, caruia artista ii poarta un mare respect si pe care il descrie ca fiind un „cool guy”. Nici P!nk nu si-a terminat liceul… Dar in aceeasi perioada si-a inceput cariera artistica ca dansatoare, initial. In anii ’94-95, a activat in trupele LaFace si Choice, in 2000 isi lansa propriul album „Can’t Take Me Home”, iar in 2001 canta „Lady Marmelade”, alaturi de Aguilera, Maya si Lil’ Kim. De atunci, drumul artistic ii este presarat cu succes. Pana astazi, P!nk a vandut 20 de milioane de albume, a obtinut doua discuri de platina si doua premii Grammy.

In spatele scenei
Desi o lume intreaga isi imagineaza ca P!nk si-a ales numele de scena pentru ca este indragostita de frumoasa culoare, trebuie sa stii ca artista prefera verdele, iar Pink este o porecla dobandita in copilarie. Pseudonim care a suparat-o initial, dar de care s-a folosit pentru a se diferentia in lumea show-biz-ului. Multi o descriu ca fiind masculina, insa P!nk nu crede ca isi ascunde feminitatea in spatele hainelor de star punk pop rock: „Iubesc sa fiu femeie. De cand am implinit 25 de ani, nu mai sunt o pustoaica. Vreau sa invat sa-mi folosesc puterea de a fi femeie”. De numele ei se leaga multe controverse. A refuzat sa se sarute cu Madonna, starnind un val de nedumeriri in randul publicului, care o credea bisexuala. Ea a explicat publicatiei The Observer: „Sunt o femeie normala. Am multi prieteni homosexuali. Cand m-am lansat, multi ma credeau lesbiana, dar nu ma deranjeaza asta. Imi place sa-i sperii pe oameni”. Insa mai demult, s-a descris, cu sarcasmul caracteristic, ca fiind trisexuala: „Am incercat orice, odata…”

Neconformista pana in varful degetelor
Nici in dragoste, artista nu se conformeaza regulilor traditionale. Nu a asteptat ca printul ei tatuat calare pe o motocicleta sa vina cu inelul cu diamante in dinti, ci a luat initiativa. Si-a asteptat jumatatea in fata casei cu o pancarda pe care initiase cererea in casatorie. Gest care l-a dat pe spate pe motociclist si l-a trimis la altar, pe o plaja din Costa Rica acum un an.

Frumusete fara bisturiu
Desi este o fata „rea”, suparata si plina de tatuaje (sapte la numar), P!nk isi arata buricul, la pachet cu abdomenul plat de cate ori are ocazia, reteta a succesului in show-bizz aplicabila in multe colturi ale lumii. P!nk este adepta miscarii, in adolescenta a practicat gimnastica, iar de dansat, danseaza de cand se stie. „Nu sunt o atleta profesionista, dar imi place sa fiu in forma.” Dar nu cu orice pret: „Cred ca operatiile estetice sunt un moft. Cand voi avea cei 13 copii pe care ii doresc, sanii mei vor fi la podea. Atunci voi face poate ceva sa-i ridic”, a declarat zambind pentru The Observer. Operatiile de infrumusetare sunt ironizate din plin in videoclipul ei, „Stupid girls”. „Multe staruri alearga dupa frumusetea falsa si nu pot fi ele insele. Si eu am zile in care nu sunt multumita de felul in care arat: ma consider grasa, urata si vreau sani mai mari. Oare ma vor face silicoanele un om mai bun?” Who knows?!

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Iulia Pocol - web-editor
De mai bine de o săptămână, scriu şi rescriu acest text. Am înţeles că trebuie să pară profesionist, dar să nu vă sperie. Sincer, la 20 de ani, nu aş putea spune că experienţa mă recomandă şi nici că sănătatea era interesul meu principal. Totuşi, nu pot să nu recunosc interesul ...
citește mai mult
Varstele martisorului
Varstele martisorului