O celebră actriță, diagnosticată cu 6 tumori pe creier! În trecut, vedeta a fost diagnosticată cu cancer de piele

Teddi Mellencamp a trecut printr-o intervenție chirurgicală de urgență după ce medicii i-au descoperit șase tumori pe creier.
  • Publicat:

Teddi Mellencamp, cunoscută pentru apariția sa în reality show-ul „Real Housewives of Beverly Hills”, a trecut printr-o intervenție chirurgicală de urgență după ce medicii i-au descoperit șase tumori pe creier.

Teddi Mellencamp, diagnostic crunt

Vedeta, în vârstă de 43 de ani, a ajuns la spital din cauza unor migrene persistente, iar investigațiile medicale au confirmat diagnosticul alarmant.

Medicii au decis să îi îndepărteze două dintre tumori printr-o intervenție chirurgicală, urmând ca pentru celelalte să urmeze un tratament specializat. Mellencamp a recunoscut că această perioadă dificilă i-a fost ușurată de sprijinul necondiționat al familiei și prietenilor, dar și al echipei medicale care îi oferă îngrijiri de specialitate.

Într-o postare emoționantă, vedeta a mulțumit fanilor săi pentru mesajele de încurajare și susținerea constantă. De asemenea, a subliniat cât de important este să îți asculți corpul și să faci controale medicale regulate.

Vedeta a fost diagnosticată cu cancer de piele

Aceasta nu este prima încercare medicală prin care trece Teddi Mellencamp. În ultimii doi ani și jumătate, ea a suferit nu mai puțin de 16 operații pentru îndepărtarea de melanom. Anul trecut, la un control dermatologic, medicii nu descoperiseră nicio problemă, însă situația s-a schimbat dramatic în ultimele luni.

Pentru a combate restul tumorilor, Mellencamp va urma un tratament oncologic menit să reducă formațiunile periculoase. Comunitatea sa de fani și numeroase vedete i-au transmis gânduri pozitive în această perioadă dificilă.

Sursă foto – Instagram

Urmărește CSID.ro pe Google News
Maria Crișan - Web-editor
Sunt pasionată de tot ce ține de sănătate și lifestyle. Jonglând dintotdeauna cu „armele” cele mai puternice, cuvintele, îmi place să împărtășesc cu cititorii diverse sfaturi și idei despre tot ceea ce înseamnă o viață trăită sănătos și frumos. Lucrez în jurnalism de 3 ani, ...
citește mai mult