Olivia Steer, devotată stilului de viaţă raw vegan!

De fiecare dată când o întâlnesc, vorbim despre mâncare. Şi nu că am fi nişte pofticioase incurabile, ci pentru că suntem înfometate de informaţii sănătoase.

Eu am avut tentative de vegetarianism, dar am renunţat. Ea însă nu abdică de la raw-veganism.

Când te întâlneşti cu ea şi-ţi zâmbeşte plină de energie, parcă te-ai încumeta să faci din hrana vie un obicei pentru toată viaţa.

Recomandări

Olivia Steer recomandă un suc delicios şi un desert pentru detoxifiere

Olivia Steer şi fabuloasa poveste a hranei vii

Cine ştie, poate îi voi accepta provocarea!

CSÎD: Anii au trecut, arăţi la fel de bine ca atunci când ne-am cunoscut în urmă cu 7 ani la prima copertă CSÎD. Ce le-ai transmite cârcotaşilor care critică stilul tău de viaţă?

Olivia Steer: Mulţumesc, dar nu felul în care arăt e cel mai mare avantaj al raw-veganismului, ci energia şi pofta de viaţă pe care hrana vie mi le-a dat. Şi mi le dă în continuare, atâta vreme cât îi rămân devotată. Acum am forţă să fac şi lucruri noi, deşi înainte trăgeam îngrozitor de mine să mă achit de datoriile minime, de fiecare zi. Pot, de pildă, dacă David adoarme seara la 9 jumate la restaurant, să-l port în braţe trei-patru străzi mai încolo, până la maşină, deşi are 25 de kilograme – cum s-a întâmplat şi vara asta, în vacanţă. E o mare diferenţă între mine cea de-acum şi cea de dinainte, când oboseam repede, ameţeam când făceam mişcări bruşte şi sufeream constant de migrene. Cu cârcotaşii n-am dialog – experienţa mi-a arătat că ar fi mai bine să-mi folosesc cu cap energia recâştigată.

CSÎD: Vegetarianismul şi mai ales raw veganismul sunt contestate de mulţi nutriţionişti. Pe de altă parte, există mii de persoane care se simt excelent consumând doar plante. Aşadar, între sfatul experţilor şi propria experienţă, ce e de urmat?

O.S.: Conceptul de raw-veganism este constant defăimat, pentru că nu serveşte scopurilor marilor industrii: farmaceutică, alimentară, chimică şi aşa mai departe. Trebuie să-ţi pui întrebarea (dacă vrei să înţelegi) ce s-ar întâmpla cu aceste imperii financiare daca oamenii ar mânca toţi hrană vie, s-ar vindeca (aşa cum au făcut aproape toţi cei care au ales calea naturopatiei) de boli considerate de medicina alopată incurabile, ar fi iar sănătoşi şi n-ar mai avea nevoie niciodată de medicamente? Dacă nimeni n-ar mai consuma proteină animală, ce s-ar întâmpla cu pădurile care azi se defrişează masiv pentru a lărgi ariile de păşunat şi creşterea vitelor? N-ar înceta, astfel, distrugerea rezervei de oxigen a planetei şi nu s-ar opri încălzirea globală?

Ce s-ar întâmpla dacă lumea ar privi animalele drept fiinţe cu suflet, în loc să adopte un comportament dezumanizant care permite tratarea lor cu hormoni de creştere, hrănirea cu furaje pline de pesticide, ierbicide şi concentrate făcute din făină de oase, maltratarea şi, apoi, uciderea lor cu cruzime, doar pentru profit personal şi interese bolnave? Chiar aşa, cum ar arăta lumea pe care o ştim dacă am începe să respectăm fiecare fiinţă vie? Dacă ai un animal de companie, îţi e cu siguranţă mai uşor să înţelegi.

Poate, soarta cea mai ingrată în toată economia poveştii o au medicii, nutriţioniştii, oncologii pentru că şi ei sunt victimele aceluiaşi sistem opresiv, care îi ameninţă cu excluderea, alteori cu puşcăria, dacă nu trâmbiţează reguli false de nutriţie şi igienă a vieţii, menite să ajute marile industrii să prospere. Mie experienţa cu hrana vie tocmai asta mi-a arătat: că nu avem nevoie de proteină animală. Dimpotrivă! E un mit! Proteina animală este responsabilă de boli grave sau mortale. Am mai aflat că nu ai nevoie aproape niciodată de medicamente sintetice (exclud aici intervenţiile chirurgicale de urgenţă, ca urmare a  unor accidente), şi că medicamentele eficiente se află în natură. Nu în capsule, nu în cutiuţe.

CSÎD: Cum te împaci acum cu David, Luca şi Andi în ceea ce priveşte alimentaţia? Raw e încă la putere în familia Moisescu? 🙂

O.S.: Au existat momente cînd David, Luca şi Andi au ales, pur şi simplu, alt regim. Raw-veganismul i-ar părea oricui extrem, atunci cînd propriul coleg de şcoală, grădiniţă sau birou, mănâncă de toate şi pare (cel puţin pentru o vreme) să-i meargă bine. Aşa că influenţaţi de norma socială, au abandonat cauza. Au început să-şi dorească ouă moi la micul dejun, peşte la cuptor, iaurturi şi chiar deserturi cu zahăr, făină albă, lapte şi alte necazuri. Aş fi putut să îi refuz sau să gătesc ce-mi cereau într-o manieră fadă, lipsită de gust sau aspect apetisant şi să încerc să-i descurajez astfel. Aş fi putut să le impun punctul meu de vedere. Dar ar fi fost cea mai mare greşeală. Niciodată n-am obţinut rezultate durabile, forţându-le mâna. Aşa că n-am făcut-o nici de data asta. Mi-am suflecat mânecile şi mi-am dat toată silinţa să prepar cele mai gustoase feluri de mâncare în variantă tradiţională. Efectele lor novice n-au întârziat, însă, să apară. A fost o chestiune de două-trei luni. Băieţii mei au început să se plângă de migrene dimineaţa, de indigestii dureroase, aproape insuportabile, după cină, de letargii, de abcese dentare şi altele. Le-am explicat atunci, pe scurt, că astea sunt mereu urmările unui stil de viaţă greşit. Durerea e mai elocventă decît cuvintele! Aşa că revenirea la vegetarianism a fost bruscă şi cu pasiune! Dar ţin să spun că a fost numai şi numai decizia lor şi asta e singura morală valoroasă a poveştii!

CSÎD: Ce-ai mai descoperit, ce combinaţii ai mai încercat în ultimul an de când ne-am întâlnit ultima oară?

O.S.: Am descoperit pe propria piele cât de nocivă e sarea de bucătărie. Indiferent că e roz de Himalaya, marină, de mină, neiodată, e extrem de agresivă pentru rinichi. Eliminând-o complet într-una din curele periodice cu sucuri pe care le fac, mi-a fost apoi imposibil să o mai reintegrez în stilul meu de viaţă. Urmările au fost total neaşeptate, dar îmbucurătoare. Dinţii mei s-au albit şi mai tare, unghiile au devenit mai puternice, deloc casante şi complet lipsite de pete albe.
 
CSÎD: Spuneai că în ultima vreme ai mâncat mult pepene roşu. De fapt doar pepene roşu. Nu e cam puţin?

O.S.: E foarte puţin, după normele nutriţiei moderne. Aşa-i! E chiar letal, dacă o întrebi pe mama mea. După părerea organismului meu (singurul pe care îl mai ascult, în ultima vreme) e tot ce-mi trebuie. Pepenele roşu are mult, foarte mult licopen – un factor de protecţie important împotriva cancerului şi a colesterolului rău. Organismul converteşte licopenul în vitamina A, care e un antioxidant puternic, la fel de puternic ca vitamina C, de care pepenele roşu abundă.

În plus, pepenele are multă vitamina B6 (pentru sistemul nervos), B3 (pentru piele), cantităţi generoase de potasiu (în lipsa căruia se dezvoltă cel mai bine celulele canceroase), calciu şi chiar fier. Şi, cel mai important, peste 90% apă curată, de cea mai bună calitate. Dar toţi aceşti nutrienţi nu se absorb deloc, dacă pepenele nu este mâncat pe stomacul gol. De-aici şi ideea de a urma o mono-cură, care, pentru cei care o încearcă se dovedeşte extrem de săţioasă şi energizantă. De altfel, la jumătatea regimului cu pepene roşu, am ajuns la performanţa să-l plimb pe David adormit în braţele mele, prin staţiune, la cele 25 de kilograme ale lui.

CSÎD: Industria alimentară este una dintre cele mai contestate din lume, dacă e sa ne luăm după miile de studii privind impactul alimentelor procesate asupra sănătăţii. Şi totuşi, prosperă. Întrevezi schimbări majore la un moment dat?

O.S.: Da, cu ajutorul vostru şi al tuturor celor care promovează un stil de viaţă, pe bune!, sănătos, lumea va afla în cele din urmă adevărul. Informaţia, ca niciodată înainte, circulă liber. Foarte liber! Oamenii află, cumpănesc, încearcă. Deocamdată e un mic bulgăr, aşa-i! Dar a luat-o repejor la vale.

CSÎD: Zilele trecute, am fost prin Obor şi era coadă la condimente şi oleaginoase. Probabil, mulţi sunt atraşi de preţurile bune, dar sunt convinsă că există persoane care măcar ocazional se hrănesc exclusiv vegetal. E de ajuns sau e doar o amăgire dacă se întorc la alimentele procesate?

O.S.: Zilele trecute, m-am bucurat ca un copil, când am auzit de revenirea spectaculoasă la viaţă a tatălui unei foste colege. Bolnav în ultim stadiu de cancer pulmonar, fumător înrăit de-o viaţă, tratat inutil cu chimioterapie şi trimis apoi acasă să moară, în familie. Şi-a dorit să trăiască şi a urmat cu ultimele puteri tratamentul cu sucuri al lui Gerson sau al lui Breuss. A fost o muncă teribilă cu propriile fantome, propriii demoni, care îl îndemnau să mai fumeze o ţigară, să mai guste şi altceva. Atunci când îi slăbea voinţa, se întorcea la cărţile de naturopatie, ca un creştin, care citeşte şi reciteşte Biblia în fiecare seară. Ca să nu uite calea dreaptă! În două luni, analizele i-au ieşit impecabil, iar doctorii l-au declarat complet vindecat în mod “spontan” şi “inexplicabil”. Dacă înţelegi puţin naturopatia, pricepi că în cazul lui (şi al altora vindecaţi pe căi naturiste) nu e nimic “spontan”, nimic “inexplicabil. Ştiu şi cazul altora, la fel de bolnavi, care – în comparaţie cu tatăl colegei mele – n-au vrut să fie aşa de “extremişti” şi şi-au păstrat obiceiul ocazional al unui răsfăţ dulce, al unei mămăligi calde cu unt şi aşa mai departe. Azi nu mai sunt cu noi. Ce vreau să spun cu asta: nu trebuie să ajungi în situaţia disperată a unui bolnav pe patul de moarte ca să realizezi că omul care încearcă să fie şi cu varza unsă si cu slănina în pod, se păcăleşte singur.

CSÎD: N-ai avut niciodată nicio tentativă de revenire la alimentaţia tradiţională?

O.S.: E ca şi cum m-ai întreba daca aş încerca să dau sănătatea pe boală. Tinereţea pe bătrâneţe sau viaţa pe moarte, ca să mă apropii, nu întâmplator, de tema basmului lui Ispirescu. Ce ar putea fi atât de tentant la mâncarea tradiţională ca să-mi întorc singură lumea cu susul în jos? Dar răspunsul la întrebarea ta e nu, mulţumesc lui Dumnezeu.

CSÎD: Şi totuşi, bucătaria înseamnă arome, cele date de gătit: fumul grătarului poate da dependenţă, iar aroma unui peşte în unt poate subjuga chiar şi pe cei mai încăpăţânaţi adepţi ai vegetarianismului. 🙂 Cum se pot compensa în bucătaria vegetariană?

O.S.: Încercând raw-veganismul vreme de câteva luni, ai putea constata că sănătatea recâştigată e cel mai puternic drog. Bate la fundul gol orice afumătură, peştele în unt, ceafa de porc cu cartofi pai, micii cu muştar de 1 Mai, friptura de miel împănată cu usturoi la tavă cea de fiecare Paşte (nimeni n-o făcea ca mama) şi aşa mai departe şi aşa mai departe. Bineînţeles, în bucătaria mea, mă folosesc de aceleaşi trucuri, ca în bucătaria clasică. Multe condimente, în mii de combinaţii, ca să te lingi pe degete la fiecare înghiţitură. Te provoc, Beatrice, la un test al dependenţelor, o lună!

CSÎD: Cât de mult te ajută celebritatea pentru a dezvolta proiecte personale care să şi se potrivească sută la sută?

O.S.: Scriu de la 18 ani, când am început presa scrisă, cu pasiune. Pasiune care la un moment dat s-a împletit cu televiziunea (care mi-a şi dat celebritatea de care vorbeşti), pentru vreo 10 ani, iar, în ultimii patru, cu cea pentru hrană sănătoasă. Practic, din nevoia de a comunica un mesaj pe care eu îl cred important, într-o manieră blândă, cât mai lipsită de agresivitate, s-au născut şi blogul www.oliviasteer.ro şi cartea de reţete şi poveşti dulci “Dulciuri de poveste”, apărută anul trecut la Humanitas. Şi tot ea dospeşte cele două noi proiecte personale la care lucrez acum.

Foto: Adi Stoicoviciu
Fashion stylist: Mădălina Drăgoi
Hair-stylist: Kinga Core, Tribute by GS
Make-up artist: Claudiu Anghel
Vestimentaţie: H&M, Adidas, Strike a Pose, vestimentaţia vedetei