Portarul de legendă a celor de la Steaua București, Helmut Duckadam, s-a stins din viață luni, 2 decembrie 2024. Câștigătorul Cupei Campionilor Europeni avea 65 de ani.
Vestea morții legendarului sportiv al Stelei a fost făcută de Marcel Pușcaș, pe Facebook.
„Acum am auzit că a murit unul dintre bunii mei prieteni. Un fost foarte bun coleg, fost foarte bun fotbalist. Este singurul român din Guiness Book. La doar 65 de ani s-a stins Helmut Duckadam, cel care a reușit să facă o țară fericită. Am vorbit acum o săptână, când erai vesel. Te-ai dus prea repede, prea repede, prietene. Dumnezeu să te odihnească! Ai fost un familist convins, un om generos, ai ajutat pe toată lumea atât cât ai putut. Drum lin, prietene”, a spus Marcel Pușcaș, într-un video pe care l-a postat pe pagina lui de Facebook.
„Vreo șase operații am avut doar la brațul drept. Prima, atunci, în 1986, apoi încă cinci…Mai am o proteză la picior, mai altele…Mă mai joc cu cățelul, că de dat cu piciorul în minge nu mai merge. (…) Dând la o parte aceste probleme de sănătate, am avut o viață frumoasă. Am făcut fotbal, ce mi-a plăcut, am lucrat peste 7 ani în cadrul Poliției de Frontieră. Chiar am făcut în viață tot ce mi-a plăcut”, a spus Helmut Duckadam potrivit Fanatik.
Potrivit gsp.ro, Helmut Duckadam a mai avut diverse probleme cardiovasculare, atât de-a lungul carierei de jucător, cât și după.
Foto: shutterstock