Părintele Teologos, de pe Muntele Athos, la Altceva cu Adrian Artene. Taina Postului: „Retrage-ți mintea din simțuri!”

  • Publicat:
Părintele Teologos, de pe Muntele Athos, la Altceva cu Adrian Artene. Taina Postului: „Retrage-ți mintea din simțuri!”

Cu doar câteva zile înainte să înceapă Postul Paștelui, cea mai puternică perioadă în care oamenii au ocazia să se lepede „de dulce”, fie că vorbim din perspectivă culinară sau din perpectivă emoțională, jurnalistul Adrian Artene propune spectatorilor „Altceva cu Adrian Artene” o întâlnire puternică cu Părintele Teologos, prin intermediul unui interviu realizat pe Muntele Athos.

”Vocea lui Dumnezeu este în interiorul nostru”, spune Părintele în deschiderea acestei discuții pe care, ascultând-o, vei avea ocazia să descoperi adevăruri absolut fabuloase despre ceea ce înseamnă, în esență, o viață dreaptă, în spiritul Domnului.

 

Fost IT-ist, Părintele Teologos a înțeles, la un moment dat, că viața lui dreaptă poate fi doar cea trăită în slujba credinței și a procedat în consecință. De mai bine de 30 de ani trăiește astfel și ori de câte ori are ocazia, povestește lumii despre Bine. Același lucru s-a întâmplat în timpul discuției pentru „Altceva”. Alături de Adrian Artene, Părintele dezvăluie care este cea mai mare bucurie a Raiului, cum se ține corect postul alimentar, care este cea mai puternică rugăciune, ce tipuri de antrenament trebuie să facem pentru suflet și care sunt, cu adevărat, adevăratele minuni ale vieții noastre.

 

Premiera acestui episode absolut special va avea loc sâmbătă, 16 martie, de la ora 19:00, pe canalul de Youtube Altceva cu Adrian Artene.

 

ABONEAZĂ-TE la canalul de Youtube „Altceva cu Adrian Artene”, pornește notificările, pentru că în fiecare sâmbătă de la ora 19:00, ai ocazia să descoperi în PREMIERĂ, ALTCEVA, un podcast care-ți antrenează mintea și-ți hrănește sufletul.

Conținutul „Altceva cu Adrian Artene” poate fi urmărit și pe conturile de FacebookInstagramTikTok, dar și pe grupul de WhatsApp.

 

 

Urmărește CSID.ro pe Google News