„Poveste de Dragoste” prin ochii regizoarei Cristina Iacob

„Am ales acest subiect, care statea în mine de ceva vreme.” - Cristina Iacob „Văd iubirea pretutindeni, ea ne înconjoară zi de zi. E ca apa, ca aerul, nu putem trăi făra ea, e nevoie de iubire. Cred că trăim prin iubire şi pentru ea. Pentru mine e linişte, e împlinire, pace, bunătate, frumosul.”
  • Publicat:

„Am ales acest subiect, care statea în mine de ceva vreme.” – Cristina Iacob

„Văd iubirea pretutindeni, ea ne înconjoară zi de zi. E ca apa, ca aerul, nu putem trăi făra ea, e nevoie de iubire. Cred că trăim prin iubire şi pentru ea. Pentru mine e linişte, e împlinire, pace, bunătate, frumosul.”

Cristina Iacob a filmat “Poveste de dragoste” în 2013, însă post producţia filmului a fost amânată pentru ca în acea perioada erau programate filmările pentru #Selfie.

“#Selfie” a fost primul ei lungmetraj distribuit în cinematografe, pentru că ţinea de un context anume, de o stare a unei anumite generaţii şi de un moment în care publicul avea nevoie să primeasca un astfel de film. Rezultatele filmului (peste 100.000 spectatori) au aratat că decizia a fost corectă.

Poveste de dragoste este un film atemporal, el va rezona cu toate generaţiile, indiferent de anul în care îl vor vedea. Acum am considerat că este momentul cel mai bun pentru a-l dărui publicului”, a menţionat Cristina.

 

Pentru regizoarea filmului “Poveste de dragoste”, „nu există iubire perfectă şi nici relaţie perfectă. Sunt zile când ne trezim morocănoşi şi zile când zburdăm de fericire. Sunt moment de îndoială, provocări care n-ar trebui să destrame o iubire sinceră. Aceste provocări ar trebui să întărească o relaţie. Cred că ar trebui să mai lăsăm de la noi, să învăţăm să comunicăm sincer şi să luptăm pentru dragoste. Despre asta e vorba în film. “
 

Lungmetrajul “Poveste de dragoste”este un film despre iubirea dintre doi tineri artişti din zilele noastre. În preajma sărbătorilor de iarnă, într-un oraş vechi şi fermecător din Transilvania, Sebastian şi Aprilia încep o frumoasă poveste de dragoste.  Doar că nu e atât de simplu cum pare. Aflată în aria de influenţă a trei bărbaţi cu personalităţi puternice, Aprilia este nevoită să găsească echilibrul între viaţa de adult şi alegerile unei inimi de copilă.  E vremea Crăciunului şi viata îi rezervă acestei tinere frumoase şi talentate doar cadourile pe care este suficient de puternică să le primească. Dragostea învinge întotdeauna, sau nu?

Scenariul filmului este semnat de Cristina Iacob şi Dan Chiriac. Poveste de dragoste a avut parte de o echipă de excepţie. Imaginea îi aparţine lui Viorel Sergovici, scenografia este semnată de Călin Papură, iar costumele de Doina Levintza. Montajul a fost realizat de Ovidiu Văcaru şi Cătălin Cristuţiu, iar muzica originală aparţine HaHaHa Production. Sunet, Dragoş Stanomir, iar mixajul, Cristinel Şirli (Creative Sound). Poveste de dragoste este produs de MediaPro Entertainment şi Zazu Film.

Actorii Raluca Aprodu, Dragoş Bucur, Gabriela Popescu, Vlad Zamfirescu şi Alina Chivulescu au descris relaţia cu Cristina într-un scurt clip pe care îl puteţi accesa aici: https://www.youtube.com/watch?v=Yc2WbHwv75M

Data de lansare a filmului este 27 noiembrie 2015, iar distribuitorul este Zazu Film.

Este un film care va mângâia suflete şi care va trezi o stare extrem de bună în spectatori. Acest film este o bucată din mine pe care vreau să o dăruiesc tuturor celor care vor vedea filmul. “, a adăugat Cristina Iacob.

Galerie foto

vezi galeria
4 foto

Urmărește CSID.ro pe Google News