Bucurie mare pentru Luciana Indre, gazda emisiunii ‘Sănătate cu stil’, de la Prima TV! Prezentatoarea TV și soțul ei, Octavian, sunt în culmea fericirii, pentru că vor deveni părinți pentru prima dată. Pe rețelele de socializare, Luciana s-a afișat deja cu burtica de gravidă. În trecut, ea s-a luptat cu o boală nemiloasă: cancerul.
Luciana Indre, prezentatoarea emisiunii ‘Sănătate cu stil’, de la Prima TV, este gravidă pentru prima dată. În doar câteva luni, ea și soțul ei, Octavian, își vor strânge bebelușul în brațe. În urmă cu câteva săptămâni, vedeta de la Prima TV a îmbrăcat și rochia de mireasă.
Citiți și: Motivul pentru care Sânziana Buruiană alăptează de mai bine de 9 ani. Ce spun medicii pediatri
Pe pagina sa de Instagram, Luciana Indre a publicat mai multe fotografii cu ea și soțul ei, în care se vede burtica de gravidă. De asemenea, prezentatoarea tv a precizat că se simte binecuvântată de Dumnezeu pentru acest dar, la doi ani după ce s-a vindecat de cancer.
„Iulie 2024. Au trecut doi ani de când am primit vestea ca m-am vindecat. Doi ani in care am primit atât de multe binecuvântări de la viață, însă cea mai mare va sosi in curând, aceea de a fi mamă”, a fost mesajul postat de Luciana Indre.
„Am pășit mai departe in viață, de aceasta data in fata altarului. Cu mai mari emotii, dar la fel de recunoscatori pentru ca Dumnezeu ne-a unit. Multumim tuturor celor care au ales sa fie alaturi de noi si povestea noastra care… merge mai departe pe drumul familiei. Sa fim cu totii sanatosi si fericiti!”, scria Luciana pe social media, după ce s-a căsătorit.
În 2021, Luciana Indre a fost diagnosticată cu cancer mamar în urma unui control de rutină. La vremea respectivă, prezentatoarea de la Prima TV a suferit o dublă mastectomie și a urmat un tratament dur.
Când a primit diagnosticul, ea s-a gândit automat la moarte, dar nu s-a dat bătută și a continuat să lupte pentru viața ei! Deși avea boala cruntă, ea a continuat să-și îndeplinească obligațiile profesionale și nu a făcut nicio schimbare în rutina zilnică.
„Am să vă dezvălui câteva lucruri pe care nu le-am mai spus până acum. Imediat după diagnostic au fost doar câțiva colegi și apropiați, cât să îi număr pe degetele de la mâini, cărora le-am spus vestea și i-am rugat să nu își schimbe comportamentul, modul de a relaționa cu mine în următoarea perioadă. Am rămas conectată zilnic la job, intram în ședințe fără ca oamenii să bănuiască drama prin care treceam, în timp ce fugeam zilnic și la investigații și la tratament.
Nu am schimbat nimic în programul meu, în rutina mea, doar am inclus orele petrecute prin spitale. Sună extrem de dur, însă aceste decizii m-au ajutat enorm. Am rămas ancorată în realitate și m-am concentrat să-mi fac meseria bine, ca să pot să am echilibru”, a declarat prezentatoarea TV, pentru Unica.ro.
În 2022, gazda emisiunii „Sănătate cu stil” a mărturisit că boala a intrat în remisie: „Primele două săptămâni de la aflarea diagnosticului au fost atât de copleșitoare încât nu găseam puterea să mă ridic din pat pentru a merge la investigații. Trăiam un coșmar! Am ajuns în vârful muntelui. Și am înțeles acum ce e dincolo de el. Frumusețea pe care ți-o oferă înălțimile atunci când le recunoști efortul și scopul. Mă uit înapoi și nu văd decât un drum bătut de pași ba grăbiți, ba prea domoli”, declara la acea vreme prezentatoarea TV.
Sursa foto: instagram Luciana Indre