Serena Williams a anunțat pe Instagram faptul că împreună cu soțul său, co-fondatorul Reddit, Alexis Ohanian, așteaptă cel de-al doilea copil. Aceștia sunt deja părinții unei fetițe în vârstă de 5 ani, Olympia.
Sportiva a confirmat recent într-o postare publică faptul că este însărcinată: „Am fost atât de entuziasmată când Anna Wintour ne-a invitat pe toţi 3 la Met Gala”, a scris aceasta pe Instagram.
Vezi această postare pe Instagram
Serena a devenit pentru prima oară mamă în 2017, după ce a adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă. Tot atunci, fosta tenismena mărturisea și faptul că a suferit complicații grave la naștere și că a fost la un pas de moarte din cauza unei embolii pulmonare.
În cadrul Met Gala de anul acesta, sportiva a declarat pentru revista Vogue că se simte bine și că este mai mult decât fericită că nu mai trebuie să își ascundă sarcina: „Mă simt bine. Pot răsufla ușurată acum, că nu mai trebuie să mă ascund”, a spus Serena.
Prima naștere a Serenei nu a fost una ușoară. Campioana a fost operată de urgență de cezariană: „Toată viața mea mi-am împins, fizic, corpul la limite. Și acesta a fost singurul moment în care nu am putut controla nimic. Nu mi-am putut împinge corpul. Corpul meu a fost împins la maximum. A fost atât de greu”, declara ea la acea vreme.
Complicațiile au început în urmă unei embolii pulmonare, adică un vas de sânge a fost blocat de un cheag. Și pentru a fluidiza circulația sanguină, medicii au fost nevoiți să îi administreze tenismenei anticoagulante. Însă din cauza tusei severe, operația de cezariană s-a desprins, iar jucătoarea a suferit o hemoragie în cavitatea abdominală.
Potrivit UNICEF, în fiecare an, 2,6 milioane de nou născuți își pierd viața înainte că aceasta să înceapă cu adevărat.
Embolia pulmonară se produce atunci când un cheag de sânge se formează în plămâni. Maladia poate lovi la orice vârstă, dar iată care sunt factorii ce pot favoriza apariția emboliei:
Embolia pulmonară apare mai frecvent în timpul sarcinii sau la femeile care iau pilule contraceptive sau fac terapie cu estrogen.
Semnele de avertizare sunt durerile în piept, tusea cu sânge, scurtarea inexplicabilă a respirației, amețeli și stări de leșin sau anxietate.
Tratamentul pacienților cu embolie pulmonară constă în administrarea de oxigen, prin tubulatură inserată în nas și prin masca de oxigen. În cazurile severe, și ventilatorul este o opțiune.
Dacă există pacienții care suferă mai mult decât o dată de embolie pulmonară, medicii pot recomanda testări de sânge și analize amanunțite pentru a verifica eventualele probleme de coagulare a sângelui.
Citește și: Tatăl lui Victor Slav a murit fulgerător: „Nimeni nu se aștepta la asta, era perfect sănătos”