Soţia rockerului Ozzy Osbourne a luat o decizie radicală de teama cancerului de sân. Sharon Osbourne a recunoscut că şi-a excizat sânii pe care apoi i-a înlocuit cu implanturi mamare, motivată fiind de faptul că şi-a descoperit gena BRCA, cea care creşte riscul de îmbolnăvire.
Vedeta de televiziune, astăzi în vârstă de 60 de ani, a avut câteva bătălii crâncene de purtat. Cu 10 ani în urmă, ea a reuşit să învingă cancerul de colon, iar apoi i-a fost descoperită gena BRCA, cea care indică un risc crescut de declanşare a cancerului de sân. Şi pentru că nu a mai putut îndura să tracă a doua oară prin chinurile tratamentelor oncologice, Sharon a decis să-şi elimine chirurgical glandele mamare în scop preventiv.
„Imediat ce am aflat că sunt purtătoare a genelor cancerului de sân m-am gândit că sorţii îmi sunt potrivnici. Avusesem deja un cancer şi nu mai vroiam să trăiesc cu teama că mă voi îmbolnăvi din nou. Aşa că am decis să-mi scot tot şi mi-am făcut o dublă mastectomie”, a spus Sharon pentru o revistă britanică.
Operaţia de extirpare a glandelor mamare a durat 13 ore. „Pentru mine a fost o decizie importantă, dar nu am stat prea mult pe gânduri când am luat-o. Nu am vrut să-mi trăiesc tot restul vieţii cu securea deasupra capului. Vreau să mai trăiesc câţiva ani buni, vreau să îi fiu bunică lui Pearl”, a mai explicat Sharon care a devenit recent bunică după ce fiul ei, Jack, a deveit tatăl unei fetiţe.
Citeşte şi: Dubla mastectomie la doar 19 ani!
Victima a cancerului mamar, banata de Facebook
A doua opinie medicala in cazul cancerului mamar se impune pentru a evita mastectomia!