Teo Trandafir: “In ultimul an, am invatat sa merg de 5 ori!”

Cu aproape 10 ani in urma, Teo Trandafir atingea performante greu de egalat. A slabit in timp record 60 de kilograme, iar lumea se inspira din meniurile nutritionistului ei, Mihaela Bilic. De curand, am regasit-o pe Teo dupa suferinta care i-a marcat existenta in 2011 si am provocat-o la o discutie despre silueta, sanatate si familie. Raspunsurile ei ne-au pus serios pe ganduri.

CSID: Ne-am cunoscut prin intermediul interviurilor si povestilor tale demult, in 2002. Cred ca ai fost prima persoana din Romania care a facut celebra ideea de nutritionist, de silueta. Care au fost lucrurile pe care le-ai retinut si le-ai aplicat de atunci si pana acum?
Teo: Lucrurile nu pot sa stea tot timpul asa, adica nu poti sa fii nutritionist tot timpul, omul e mai pios de Paste si de Craciun, in rest se descurca. 🙂 Acum, lasand gluma la o parte, Mihaela Bilic spunea intr-un interviu ca noi doua am inventat notiunea de nutritionism in Romania. Parerea mea este ca ea a inventat notiunea de nutritionism in Romania, iar eu nu am facut altceva decat s-o ascult pas cu pas. E foarte simplu. Cand esti prost faci ce ti se spune, iar eu am facut atat de bine ce mi s-a spus incat am slabit 60 de kilograme.

Am avut fluctuatii mari de greutate, care n-au depins de mine, dar asta n-a privit pe nimeni si nimeni nu m-a inteles vreodata. Pentru ca in Romania, si nu stiu daca doar aici, oamenii sunt tentati sa te judece dupa cum arati, nicidecum dupa ce gandesti sau dupa ce spui. Oamenii te judeca la televizor dupa ce bluza porti, nicidecum dupa discursul pe care-l sustii. Argumentele nu conteaza si cedeaza intotdeauna in fata unei funde bine plasate. Si sub auspiciile acestei evidente descurajatoare pentru un filolog practicant, am decis sa va fac marturisirea ca slabitul si ingrasatul meu n-au fost intotdeauna o chestiune de optiune. In momentul in care m-am dus la Viena ultima oara, aveam 124 de kilograme din care 25 erau apa pura. Au scos apa din mine si am slabit mult. Adica lucrurile astea se pot intampla oricui si maine. Invit pe toti cei care citesc in acest moment materialul nostru sa se gandeasca mai mult la esenta lucrurilor si mai putin la aparenta lor, pentru ca aparentele, chiar daca sunt foarte convingatoare, dureaza cat frumusetea. Prostia este, Slava Domnului, vesnica.

 

CSID: Multi au ca argument sanatatea atunci cand recomanda o dieta, nu neaparat restrictiva. Cred ca exista argumente pe care le putem adopta fara sa cadem in cealalta extrema, a dorintei de a avea o imagine frumoasa cu orice pret, nu?
Teo: Atata vreme cat femeile isi scot maselele ca sa aiba obraji subtiri, atata vreme cat isi scot coastele ca sa aiba un abdomen mai plat, mi se pare ca argumentele sunt extreme. {i mi se pare ca traim intr-o societate in care oamenii, repet, pun mult mai mult pret pe aparente decat pe esente care aparente, oricat de mult am incerca noi sa ne fie parte din existenta, nu ne sunt la nesfarsit. Destepte putem fi toata viata, frumoase nu. {i atunci le sfatuiesc inca o data pe cele care citesc acest material sa se bazeze pe ceea ce au in cap. Pentru ca pe ce au pe fata nu se vor putea baza decat pana la 35 de ani. Avantajul prostiei este ca dureaza. O sa ne punem mainile in piept cu prostia la nesfarsit, n-o sa castigam niciodata, pentru ca pe langa faptul ca prostia este eterna, este si contagioasa. Nu sunt neaparat un om destept, sunt un om care recunoaste prostia chiar in propria persoana.

CSID: Trecem peste niste ani si ajungem la episodul cu Taufic. Iti placea foarte mult sa faci miscare. Dincolo de imagine, era singurul argument?
Teo: Nici pomeneala, pentru mine imaginea n-a contat niciodata, imaginea fizica, niciodata. Eu m-am angajat la PRO Tv avand 130 de kilograme, n-a deranjat pe nimeni. Asa ca de ce m-as fi pus pe slabit sau pe ingrasat sau pe altceva? Argumentul meu primordial in momentul in care am inceput antrenamentele cu Taufic au fost legate de religie. De fapt, au fost doua lucruri: unul filosofic si unul religios. Religios, am vrut sa vad pana unde poate duce smerenia unui om, cat poti sa induri, cat poti sa duci, cat poti sa te tarasti, cati kilometri de fandari cu greutatea in spate se pot face? Si in al doilea rand, am vrut sa fac o lipitura, am vrut sa fiu elementul de legatura intre doua lumi care se resping ca doi magneti: si anume lumea filologului, extrapoland lumea literatului in orice sens am intelege-o noi, si lumea sportivului care trage de fiare. Am vrut sa fiu si una si alta. Pentru ca intotdeauna soarecele de biblioteca va spune despre culturist ca e un animal care nu stie altceva, iar cel din urma, sportivul, va spune despre cel care citeste, dupa parerea lui, exagerat, ca o sa moara de tanar pentru ca e un dobitoc care nu-si ingrijeste sanatatea. Si atunci m-am gandit sa fac si una si alta.

Ce nu sunt dintre astea? Nu trag de fiare. Ia sa trag eu de fiare, sa vedem, are vreo insemnatate? Are. Pentru ca intelegi exact care-ti sunt limitele si le depasesti in fiecare zi. E adevarat ca uneori cu pretul bataii, adica nu e o problema. Uneori, antrenorul tau iti lipeste cate o palma fara sa-si dea seama, pentru ca, in efortul extraordinar pe care-l facem impreuna, antrenorul e atat de implicat in toata afacerea asta si e atat de pornit sa-ti iasa incat, in momentul cand are senzatia ca nu mai poti, iti da un impuls exact ca la cal. E simplu: tu te supui pentru ca intelegi care e mecanismul care-l duce pe el pana in momentul in care iti trage palma peste fund si lucrurile functioneaza. Tu acasa poti medita asupra lucrurilor pe care le-ai facut, te poti gandi si aduna si intelege care au fost resorturile care te-au dus pana acolo. Resorturile respective pot fi extinse pana la cele psihologice: daca esti in stare sa cari in spinare o greutate, poti sa cari si pe creier o greutate. Poti sa faci mai mult, poti sa citesti mai mult, poti sa intelegi mai mult, poti sa fii mai ingaduitor, poti sa fii mai tolerant. Pentru ca stii ce inseamna efortul, stii ce inseamna suferinta si stii ce inseamna durerea.

CSID: Ti-e dor de vremurile respective?
Teo: Nici pomeneala. Nu. A fost o experienta, am inteles despre ce era vorba…

CSID: Cati ani a durat?
Teo: Patru. Patru ani in care eu ajunsesem la 100 kilograme, oamenii care nu aveau habar despre ce vorbesc, spuneau ca doamna Teo 
s-a ingrasat, in conditiile in care daca imi dadeai un pumn, iti rupeai metacarpienele. Eram imensa si eram fericita ca sunt imensa. M-am dus in diverse locuri unde a trebuit sa ma dezbrac, in diverse locuri unde faceam tratamente corporale, si oamenii erau socati. Sper ca intelegi superficialitatea intrebarii initiale, pentru ca m-ati intrebat daca am facut sport pentru imagine. Nici pomeneala. Eu am cunoscut oameni incredibili de urati care sunt ucigatori de generosi.

Si atunci eu te intreb: daca vezi un om urat, oricat de urat ar fi el, si el iti poate oferi lucruri pe care nu le ai, tu frumos fiind, sa zicem, care dintre noi e mai valoros? Uratul sau frumosul? Am cunoscut grasi, slabi, pociti, cocosati, chiori, in toate felurile, de la care am invatat niste lucruri de mi-a crapat capul. Si asta ce inseamna? Ca daca cineva are vreun betesug, vreun plus sau vreun minus in greutate, in inaltime, numar de membre, il face inferior cumva? Parerea mea este ca cei care judeca in felul acesta ar trebui sa se autoexileze in meditatie. N-o sa fie in stare niciodata asa ca ii exilam noi.

CSID: Ce ti-au spus medicii de la Viena? Banuiesc ca au si ei propria lor viziune apropo de kilogramele in plus. Care este filosofia care domina lumea medicala de acolo?
Teo: Ca sa raspund usor ironic, filosofia asupra lumii medicale este universala: OOO, e rau sa fii gras, OOO, e bine sa fii slab. Dupa parerea mea, lucrurile stau la mijloc: OOO, e bine sa fii sanatos! Daca esti sanatos si esti cat malul, slava Cerului! Daca esti slab si esti bolnav parlit, nu e bine! Asa ca nu va imaginati ca medicina romaneasca difera fundamental de medicina de la Viena, ca n-are cum. Omul e tot cu ficatul pe dreapta, am inteles. Adica la vienezi nu e inima in alta parte. Oamenii zic asa: e bine sa duci o viata echilibrata… Nu va imaginati ca la Viena te pun sa bei doua sticle de whisky pe zi si sa fumezi un pachet de trabuc. Nu, filosofia e aceeasi.

CSID: I-ai povestit fiicei tale din experientele tale, apropo de un stil de viata sanatos? Aveti dialoguri, fac parte din relatia voastra si astfel de preocupari?
Teo: Firesc, in orice casa se vorbeste despre astfel de lucruri. Ea are bunul obicei de a imparti tot ceea ce are cu cei din jur. Mananca foarte putin dulce, mananca dozat, nu mananca niciodata ciocolata inainte de culcare, s-a prins ea cum stau niste lucruri din propria experienta. Si vine si-mi spune: uite, am primit de Halloween niste bucatele de ciocolata. Iti dau? Dupa care se uita la mine si-mi spune retoric: „Aaa, au zahar!” Eu nu mananc ciocolata cu zahar pentru ca pot s-o mananc pe aia fara. Inteleg ca si aia ingrasa, nici o problema, dar tot e o treaba. Incerc sa nu solicit in plus un pancreas care se reface acum, lasa-l in linistea lui. Daca trebuie sa mananc o bucatica de ciocolata neaparat, desi nu vad obligativitatea, o mananc pe aia fara zahar.

Stie asta, stie ca trebuie sa mananci fructe in fiecare zi. 
I-am explicat cum a plecat Magellan pe mare cu sute de mateloti si 
s-a intors cu cateva zeci pentru ca au murit toti de scorbut. I-am explicat ce e ala scorbut si anume lipsa vitaminei C. Nu i-am mai spus si ca aia au murit in sute de zile de privatiune de vitamina C si atunci mananca fruct in fiecare zi. Are obiceiuri alimentare bune, zdravene si nu prea se abate de la ele. Fiica mea este o tipa destul de consecventa cu ea insasi si cu cei din jur si nu se abate de la principiile ei. Daca facem o exceptie de la regula si in loc de fruct se intampla sa manance o bucata de cozonac, o data la un timp, atunci stie. Si cand se intoarce din parc, zice: stii, am mancat cozonac, hai sa mancam fructul acum. Ceea ce pentru mine e foarte impresionant.

CSID: O incurajezi sa faca si sport?
Teo: Pai ce, trebuie sa incurajez eu un copil de 7 ani? Pai e zbantuita, e pe pereti tot timpul, doar s-o sedez sa nu mai faca. La gradinita face karate, tot felul de lucruri, toata ziua baleteaza ca are o suta de mii de costume de balet prin toata casa. E un copil de 7 ani si jumatate foarte, foarte dinamic, foarte subtire, are un corp absolut fenomenal. Din punctul asta de vedere si doar din asta, nu-mi seamana :). E un copil vesel, jucaus, care merge acum in fiecare zi la patinoar. Are patinele ei, patineaza de 2 ani deja. Nu are nici o apasare, schiaza, merge pe role in fiecare vara, pe trotineta, pe bicicleta. Mai cade, se ridica, se mai juleste, mai da-i cu spirtul, mai da-i cu betadina, ca-n viata.

CSID: Cum decurge acum perioada ta de recuperare la aproape un an de la operatii?
Teo: Este un an de la prima operatie, au mai fost intre timp, dupa cate am aflat de la seful Clinicii AKH din Viena, au mai fost inca 3, nu 2, asa cum stiam eu. Deci au fost 4 operatii una dupa alta, dupa care la sfarsitul lui septembrie, inceputul lui octombrie a mai fost inca una pentru ca am facut o eventratie. Asta inseamna un fel de hernie, dar pricinuita de interventia chirurgicala, mi-au iesit muschii printr-o gaura pe care o aveam din cauza operatiei. M-am dus din nou la Viena, am semnat alta anestezie generala, alta trezire, alt invatat de mers. Am invatat sa merg in ultimul an de 5 ori!

M-am cam saturat, sincera sa fiu, ca pentru mine mersul pe picioare sa fie o performanta fizica de neegalat. Dar, ma rog, o luam de la inceput de cate ori este nevoie. Mi-e complicat sa port anumite lucruri, mi-e complicat sa stau intr-o anumita pozitie mai mult de o ora si ceva. M-am intors la scoala de televiziune unde predau cum vreau, cat vreau si in ce zile vreau. Fac ce pot cat pot, dar in principiu e bine sa-ti porti suferinta cu eleganta. Adica e bine sa nu te vada toata lumea sa te jelui ca nu te poate ajuta nimeni. Si atunci incerci sa ai un pic de umor, mai maschezi. Ca daca te apuca „aoleu, ce ma doare, aoleu, nu pot sa fac, nu pot sa stau…” in afara ca strici cheful tuturor, nu rezolvi nimic. Si atunci suferinta purtata cu gratie este recomandabila.