Ultimele clipe din viață ale Ilenei Stana Ionescu. Soțul ei a făcut dezvăluiri sfâșietoare: „Nu și-a luat adio de la mine”

  • Publicat:

Decesul actriței Ileana Stana Ionescu a îndoliat o întreagă țară! Aceasta s-a stins din viață duminică, 30 iunie 2024, pe un pat de spital. Andrei Ionescu, soțul ei, a făcut declarații șocante despre ultimele clipe din viață ale regretatei actrițe. 

Ultimele clipe din viață ale Ilenei Stana Ionescu

Ileana Stana Ionescu, una dintre cele mai mari actrițe ale cinematografiei românești, s-a stins din viață duminică, 30 iunie, la vârsta de 87 de ani. Actrița se confrunta cu probleme grave de sănătate, iar în ultima luna din viață fusese internată în spital.

Andrei Ionescu, partenerul ei de viață de mai bine de 60 de ani, a dezvăluit că Ileana Stana Ionescu a decedat duminică dimineața. Starea ei de sănătate nu era una deloc bună. Suferise două comoții cerebrale, care i-au grăbit sfârșitul.

Citiți și: Ce probleme de sănătate avea Ileana Stana Ionescu. S-a stins din viață la 87 de ani

Nu și-a mai recunoscut soțul

Andrei Ionescu a mai mărturisit faptul că soția lui nu-l mai recunoștea înaintea de a trece în neființă.

„Ileana mea a murit azi dimineață. Nu a fost deloc bine, în ultima vreme suferise niște comoții cerebrale. Nu și-a luat adio de la mine. Săraca, nici nu mă mai recunoștea”, a mărturisit soțul regretatei artiste, pentru Click!

Ileana Stana Ionescu și Andrei Ionescu erau căsătoriți de mai bine de 60 de ani: „M-am îndrăgostit de soțul meu de la început. Chiar în piesa în care am jucat. Eu sunt o fire pătimașă, explozivă, agitată, în timp ce el este foarte linistit, calm. Probabil de aici și legătura noastră foarte puternică”, declara marea actriță a teatrului românesc pentru Revista Tango.

A suferit două AVC-uri

„Ileana este mai bine, dar nu mai are forța pe care o avea. Doarme foarte mult… Problema e că nu-și amintește multe lucruri. Nici eu nu sunt într-o stare extraordinară. Sunt aproape orb. Știi cum se întâmplă, încetul cu încetul ne părăsește corpul odată cu trecerea timpului.

Ileana nu vrea să mai apară pentru că vrea să fie ținută minte așa cum am cunoscut-o toți. Ea nu mai poate juca, deci nu ne mai putem bucura de talentul ei. Cele două accidente cerebrale pe care le-a suferit au fost un semnal că trebuie să facă o pauză, să facem amândoi o pauză. Necazurile vin odată cu înaintarea în vârstă. Ea nu dădea semne că suferea de ceva, dar simțea că acela a fost momentul să se retragă”, dezvăluia soțul actriței în 2023, pentru Fanatik.

Sursa foto: capturi video

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Varză cu Cârnați Oltenești și omletă cu Șuncă Praga și Cotlet Haiducesc