Vrei să fii cool? Accesorizează-ţi mobilul ca Rihanna

Face ce face şi lansează mereu câte o modă. Dacă la capitolul ţinute şochează mereu, iar tunsoarea şi-o schimbă aproape săptămânal, şi la capitolul tehnologie Rihanna e în temă. Cântareaţa iubeşte tot ce ţine de modă, fie că e vorba de haine , fie că e vorba despre accesorii. Îi plac schimbările şi tot ce e nou, iar ultimele fotografii surprinse de paparazzi demonstrează acest lucru. Rihanna şi-a accesorizat mobilul cu un mâner, Knucklecase, pe care - culmea! - l-a primit chiar de la un fotograf care a "filat-o" pe când vedeta se afla în vacanţă, în Hawaii. Se pare că Rihannei i-a atras atenţia accesoriul fotografului, astfel încât acesta i l-a făcut cadou. Mânerul Knucklecase costă 99 de dolari, iar compania producătoare a fost aşa de încântată de interesul vedetei faţă de produsul lor, încât reprezentanţii săi au anunţat că vor să lanseze unul special conceput pentru cântăreaţă.
  • Publicat:
Vrei să fii cool? Accesorizează-ţi mobilul ca Rihanna

Face ce face şi lansează mereu câte o modă. Dacă la capitolul ţinute şochează mereu, iar tunsoarea şi-o schimbă aproape săptămânal, şi la capitolul tehnologie Rihanna e în temă.

Cântareaţa iubeşte tot ce ţine de modă, fie că e vorba de haine , fie că e vorba despre accesorii. Îi plac schimbările şi tot ce e nou, iar ultimele fotografii surprinse de paparazzi demonstrează acest lucru. Rihanna şi-a accesorizat mobilul cu un mâner, Knucklecase, pe care – culmea! – l-a primit chiar de la un fotograf care a „filat-o” pe când vedeta se afla în vacanţă, în Hawaii.

Se pare că Rihannei i-a atras atenţia accesoriul fotografului, astfel încât acesta i l-a făcut cadou. Mânerul Knucklecase costă 99 de dolari, iar compania producătoare a fost aşa de încântată de interesul vedetei faţă de produsul lor, încât reprezentanţii săi au anunţat că vor să lanseze unul special conceput pentru cântăreaţă.


Citeşte şi: Rihanna în New York: se poarta iarăşi borsetele?

Urmărește CSID.ro pe Google News
Elena Nistor
Elena Nistor este redactor colaborator al site-ului “Ce se întâmplă, doctore?”, articolele sale fiind dedicate sănătăţii şi sexualităţii. Temele pe care le abordează Elena Nistor se bucură de mare succes în rândul celor care îşi doresc să afle informaţii utile în ceea ce priveşte ...
citește mai mult